Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ursula von der Leyen pierde procesul privind transparența contractelor de vaccinuri COVID-19. Decizia Curții de Justiție a UE poate fi atacată

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis astăzi că Executivul european nu a oferit publicului „un acces suficient de larg” la contractele privind vaccinul COVID-19, constatând nereguli în justificarea sa pentru redactarea unor părți ale documentelor, relatează Politico.

Hotărârea vine cu doar o zi înainte ca Parlamentul European să voteze reînnoirea mandatului Ursulei von der Leyen în calitate de președinte al Comisiei Europene.

Cum s-a ajuns aici

În octombrie 2021, eurodeputații din grupul Verzilor au solicitat acces la contractele privind vaccinul COVID-19, negociate de Comisie, pentru a cunoaște termenii și condițiile acordurilor. Potrivit grupului, decizia de a sesiza Curtea de Justiție a venit după luni de corespondență cu Comisia Europeană, în care aceștia au solicitat acces transparent la contracte, dar Executivul le-a furnizat acces parțial la anumite contracte, argumentând că unele secțiuni au fost redactate pentru a proteja interesele comerciale sau pentru chestiuni de confidențialitate.

Lăudată inițial pentru că a negociat contractele privind vaccinurile COVID, punându-le la dispoziția statelor UE, Comisia a fost ulterior criticată pentru lipsa de transparență.

Până în prezent, problema nu a afectat candidatura Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat în fruntea Comsiei, aceasta fiind sprijinită de o coaliție centristă din Parlamentul European.

Decizia poate fi atacată de Comisia Europeană în termen de două luni, notează euronews.com.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE