Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ungaria adoptă reforme anticorupție pentru a evita pierderea banilor europeni

Parlamentul de la Budapesta a adoptat, luni, primul dintr-o serie de proiecte legislative anticorupție, pentru a evita pierderea fondurilor europene. Economia Ungariei este în prag de recesiune, în condițiile în care forintul s-a depreciat la un nivel record.

Parlamentarii Fidesz, partidul premierului Viktor Orban, au votat un amendament la Codul Penal pentru a institui o procedură privind infracțiunile legate de gestionarea proprietății publice. Astfel, este permisă revizuirea în cazul în care o anchetă este închisă fără punerea sub acuzare sau în cazul în care un dosar penal este clasat.

Proiectul legislativ a fost aprobat cu 136 de voturi pentru, șapte împotrivă și 14 abțineri.

Reforma face parte dintr-unul dintre cele 17 angajamente asumate de Guvernul lui Viktor Orban față de Comisia Europeană pentru a evita suspendarea fondurilor europene, potrivit Euronews.com.

Confruntat cu inflația ridicată, creșterea costurilor energiei și cu o depreciere a forintului, Viktor Orban pare acum dispus să îndeplinească cerințele UE pentru a crea instituțiile anticorupție în cazul proiectelor cu finanțare europeană.

O decizie favorabilă cu privire la banii europeni ar putea diminua presiunile asupra forintului și a activelor ungare, care au fost vândute în ultimele săptămâni pe măsură ce piețele emergente au fost afectate din cauza creșterii dolarului american.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE