Un pașaport descoperit în timpul unei percheziții la birourile din Rusia ale liderului mercenar Evgheni Prigojin a fost folosit de dublura acestuia pentru a intra în Lituania, în 2020.
Acesta a în încercat să provoace un scandal, a declarat miercuri serviciul de contrainformații lituanian, potrivit Reuters.
Prigojin a ajuns în exil în Belarus, marți, în cadrul unui acord care a pus capăt unei revolte a luptătorilor săi.
Duminică, publicația rusească Fontanka.ru a publicat fotografii care ar fi fost făcute în timpul unui raid făcut de serviciul de securitate rusesc la sediul grupului de mercenari Wagner al lui Prigojin din Sankt Petersburg în acea zi. Fotografiile au fost șterse ulterior.
O fotografie de pe unul dintre pașapoarte pare să se potrivească cu o fotografie publicată în 2021 de către Departamentul de Securitate de Stat al Lituaniei, care se ocupă de contraspionaj, a unui bărbat despre care se spune că a călătorit sub numele lui Prigojin.
Acțiunea ar fi avut loc în 2020
"Pașaportul, eliberat dublurii lui Prigojin, a fost folosit în 2020 pentru un atac informațional împotriva Lituaniei", a declarat miercuri serviciul de securitate într-o postare pe Facebook.
Acesta a precizat că scopul a fost de a submina solidaritatea europeană, făcând să pară că Prigojin însuși a sfidat sancțiunile pentru a vizita Lituania, membră a UE.
Faptul că pașaportul a fost găsit în biroul lui Prigojin sugerează că Prigojin însuși a făcut parte din complot.
"Serviciile de informații lituaniene apreciază că documentul dovedește că atacul informațional a fost executat de subiecți controlați de Prigojin, posibil în colaborare cu serviciile secrete ale regimului rus", se arată în comunicat.