Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Un nou sondaj arată egalitate între Trump şi Harris, cu 48 de ore înaintea primei dezbateri televizate

Un nou sondaj de opinie, publicat cu mai puţin de 48 de ore înaintea primei dezbateri televizate între Kamala Harris şi Donald Trump, candidaţii democrat şi republican la preşedinţia SUA, arată că cei doi se află la egalitate în intenţiile de vot ale alegătorilor americani, transmite luni DPA.

Astfel, 48% din alegătorii probabili ar vota cu Trump, iar 47% cu Harris. Dacă sunt luaţi în calcul toţi alegătorii înregistraţi, candidatul republican este cotat cu 48%, iar candidata democrată cu 46%, marja de eroare fiind de 3%.

Sondajul, realizat de cotidianul The New York Times şi Colegiul Sienna şi publicat duminică, include unele semnale de avertizare pentru Harris, printre care faptul că doar 71% din americani declară că ştiu ceea ce trebuie să cunoască despre actuala vicepreşedintă a SUA, spre deosebire de 90% în cazul lui Trump.

Prima dezbatere televizată între Trump și Harris

Cei doi candidaţi se vor confrunta într-o dezbatere găzduită de postul de televiziune ABC marţi, la ora locală 21:00 (miercuri, ora 01:00 GMT).

The New York Times notează că, deşi Donald Trump (78 de ani) a avut o lună dificilă după anunţul retragerii preşedintelui Joe Biden din funcţia de candidat al Partidului Democrat, sprijinul electoratului pentru el este stabil. Faptul că rezultatele sondajului arată că susţinerea pentru miliardarul republican nu s-a redus ar trebui să fie un avertisment pentru Kamala Harris (59 de ani), adaugă publicaţia americană.

O analiză realizată de postul de televiziune american CNN pe baza mai multor sondaje realizate după Convenţia Democrată din august indică, de asemenea, o cursă strânsă între Trump şi Harris. Potrivit sondajelor respective, Kamala Harris ar avea o susţinere de 49%, iar Donald Trump de 47% din electoratul american.

În complicatul sistem electoral din SUA, sondajele naţionale sunt doar un barometru al opiniei publice.

Majoritatea observatorilor se concentrează pe aşa-numitele „swing states”' sau „purple states”, printre care Michigan, Wisconsin şi Pennsylvania. Un „swing state'' poate „oscila'' către candidatul republican sau cel democrat, de unde şi denumirea alternativă de „stat violet” - între culorile roşu (republicani) şi albastru (democraţi). În general, în aceste state diferenţa de voturi între candidaţi este foarte mică.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE