Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Donald Trump scapă de procesul cu Stormy Daniels. Pronunţarea pedepsei, amânată pentru 26 noiembrie, după alegerile prezidenţiale

Un judecător din New York a decis vineri să amâne pentru 26 noiembrie anunțarea sentinței în cazul lui Donald Trump, în dosarul plăților ascunse făcute către vedeta de filme pentru adulți Stormy Daniels. Amânarea a fost considerată o mare victorie pentru fostul președinte american, care își dorește să revină la Casa Albă în 2024.

„Aceasta nu este o decizie pe care Curtea o ia cu uşurinţă, dar este decizia care, în ochii Curţii, serveşte cel mai bine interesele justiţiei”, a scris judecătorul Juan Merchan, sesizat de numeroase recursuri ale apărării lui Donald Trump şi care a amânat deja anunţarea sentinţei din 11 iulie pentru 18 septembrie, potrivit Agerpres.

Trump salută amânarea anunţării sentinţei sale şi consideră că dosarul ''ar trebui clasat''

Donald Trump a salutat vineri amânarea până după alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie a anunţării sentinţei sale la New York, dând asigurări că de acum ar trebui să beneficieze de o clasare a dosarului, relatează AFP.

„Dosarul ar trebui închis”, a spus candidatul republican la alegerile prezidenţiale din SUA pe platforma sa Truth Social, susţinând că „nu a făcut nimic rău”.

Un judecător din New York a amânat vineri pentru 26 noiembrie, după alegerile prezidenţiale din SUA, pronunţarea sentinţei în dosarul plăţilor ascunse făcute de Donald Trump către o vedetă porno, potrivit unui document al instanţei.

Decizia survine ca o victorie uriaşă pentru fostul preşedinte american, care doreşte să revină la Casa Albă.

„Aceasta nu este o decizie pe care Curtea o ia cu uşurinţă, dar este decizia care, în ochii Curţii, serveşte cel mai bine interesele justiţiei”, a scris judecătorul Juan Merchan, sesizat de numeroase recursuri ale apărării lui Donald Trump şi care a amânat deja anunţarea sentinţei din 11 iulie pentru 18 septembrie.

Acuzațiile care i se aduc lui Donald Trump

Pe 30 mai, doisprezece juraţi l-au declarat în unanimitate pe Donald Trump vinovat de 34 de infracţiuni de falsificare a unor documente contabile pentru a ascunde plata a 130.000 de dolari către starul de filme porno Stormy Daniels chiar la sfârşitul campaniei prezidenţiale din 2016.

Această plată, a cărei disimulare a fost considerată ilegală, avea scopul de a-i cumpăra tăcerea despre o relaţie sexuală pe care ea susţine că a avut-o cu Donald Trump - şi pe care acesta din urmă o neagă - în 2006, când era deja căsătorit cu soţia sa Melania.

Infracţiunea de fals în acte contabile poate fi pedepsită teoretic cu până la patru ani de închisoare, însă judecătorul poate alege o alternativă precum pedeapsa cu suspendare cu probaţiune sau chiar muncă în folosul comunităţii.

Acesta este primul caz din istoria Statelor Unite când un fost preşedinte este condamnat pentru o faptă cu caracter penal.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE