De la pupitrul știrilor, direct pe marea scenă a Teatrului Național din București. Așa sună, pe scurt, povestea colegului nostru, Vitalie Cojocari. El și-a jucat propriul rol, cel de ziarist, într-o piesă care reflectă tragedia războiului din Bosnia din anii ’90.
Piesa „No man's land”, o comedie despre război
Piesa „No man's land” se joacă pe scena Teatrului Național din anul 2016. Regia este semnată de Alexander Morfov. Spectacolul este o adaptare după o peliculă bosniacă, semnată de regizorul Danis Tanovic. În anul 2001, „No man's land” a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină, Premiul Cesar pentru cel mai bun film artistic și Globul de Aur pentru cel mai bun film străin.
Acțiunea piesei are loc în timpul războiului din Bosnia, mai exact în perioada 1992-1995. Scenariul a fost scris sub forma unei satire la adresa războaielor de pretutindeni și folosește un tip de umor care amintește de celebrul serial M.A.S.H.
Punerea în scenă a piesei „No man's land” a reprezentat o provocare și la nivel tehnic.
Silviu Negulete, regizor tehnic TNB: „Întotdeauna este o plăcere să ai provocări, să aduci un set-up cât mai aproape de realitate în spațiul teatral.”
Un jurnalist adevărat în rolul de jurnalist
În piesă, două echipe de televiziune relatează de la fața locului incidentele petrecute. Iar rolul jurnalistului Euronews a fost interpretat chiar de un jurnalist adevărat: colegul nostru, Vitalie Cojocari. Alături de el, a filmat și a jucat operatorul Alex Crețulescu.
Vitalie Cojocari, jurnalist Euronews: „Piesa aceasta, într-adevar, este despre război, dar vorbeam cu Mihai Călin și îmi spunea că este culmea o comedie despre război. Cum se poate așa ceva, când noi trăim războiul pe viu? Ei bine se poate! Pentru că este vorba de un război care s-a întâmplat în Bosnia și Herțegovina, iar ei cei care au făcut filmul și care au participat și la război au reușit într-un final să râdă de asta, iar râsul se pare că este terapeutic.”
Mihai Călin, actor: „În război, oamenii râd sau fac mișto unii de alții sau sunt situații paradoxale. Dar întrebarea fundamnetală este cum a fost posibil ca oameni care au fost colegi de clasă, prieteni buni, vecini de bloc sau de stradă să ajungă să se urască atât de mult încât să se ucidă, să se tortureze.”
Piesa sancționează printre altele și goana după senzațional a unor instituții de presă.
Vitalie Cojocari, jurnalist Euronews: „Atunci când îți faci cu adevărat meseria nu respecți doar oamenii care se uită la tine, îi respecți și pe cei despre care scrii. Și este foarte important, în special în România, aici, la granița cu Ucraina, să ne facem meseria și să respectăm meseria și oameni.”