Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ucraina și Polonia s-au angajat să rezolve aspectele problematice bilaterale

Ucraina și Polonia au anunțat că sunt pregătite să rezolve aspectele problematice din relațiile bilaterale. Acestea sunt afectate în special de blocarea punctelor de trecere a frontierei dinspre Ucraina, de către transportatorii polonezi. Cele două țări au luat această decizie în urma unei întâlniri la Kiev între ministrul ucrainean de externe și omologul polonez.

Acord pentru deblocarea frontierei

Polonia este de partea Ucrainei, a declarat ministrul polonez de Externe, care a vizitat Kievul în prima sa călătorie oficială în străinătate. Acesta a făcut apel la țările occidentale să își mobilizeze economia pentru a lupta împotriva Rusiei. Diplomatul polonez a declarat că statele vestice la un loc sunt mult mai puternice decât Rusia din punct de vedere economic, însă Kremlinul și-a mobilizat-o pentru război.

Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei: ”Nu putem permite Rusiei să producă mai mult cu o economie mult mai restrânsă. Pentru că războaiele nu se câștigă prin bătălii tactice, ci prin producție. Dacă Occidentul se mobilizează, nu am nicio îndoială cine va câștiga, dar trebuie să înceapă în sfârșit să se mobilizeze.”

Principala problemă în ceea ce privește relațiile dintre cele două țări este blocada transportatorilor polonezi de la frontiera cu Ucraina. Ministrul de Externe ucrainean, Dmitri Kuleba, a calificat situația drept inacceptabilă și dăunătoare. Mai mult, Kievul a anunțat un acord cu partea poloneză, care include un plan de deblocare a frontierei. Oficialul de la Varșovia a spus că va discuta cu protestatarii, în încercarea de a-i convinge să renunțe la blocadă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE