Ucraina își va dota armata cu prima corvetă de război maritim. Aceasta este produsă în Turcia și comandată de Ucraina în 2021, alături de alte patru nave de acest tip.
Prima doamnă a Ucrainei, prezentă la inaugurare
Volodimir Zelenskyy a anunțat că soția sa, prima doamnă Olena Zelenska, a fost prezentă la Istanbul la inaugurarea corvetei Hetman Ivan Mazepa, denumită după fostul lider ucrainean.
Volodimir Zelenski președintele Ucrainei: „În prezența Olenei (Zelenska, prima doamnă a Ucrainei n.r.), a fost lansată prima corvetă pentru țara noastră, care a fost construită de partea turcă. Corveta Hetman Ivan Mazepa. Construcția sa a început în 2021 și va fi finalizată în timp util. Consider că este foarte simbolic faptul că a primit acest nume. În ciuda unui secol de propagandă falsă rusească, adevărul istoric și dreptatea încă prevalează. Și nu există niciun motiv pentru ca proiectul nostru, de a construi o nouă flotă pentru Ucraina, să eșueze. Noi punem în aplicare toate planurile anunțate. Scopul nostru este de a crea o bază cu drepturi depline pentru întreținerea și construcția de nave în Ucraina.”
Specificațiile corvetei
Corveta antisubmarin de tip Ada are un deplasament standard de 1.524 de tone. Lungimea unei corvete din această clasă este de 99 de metri, iar lățimea este de 14,4 metri.
Este capabilă să dezvolte o viteză de 15-30 de noduri și să funcționeze în mod autonom de la 10 la 21 de zile.
Prezent la Istanbul, Comandantul Marinei Militare a Forțelor Armate ale Ucrainei a spus că lansarea navei de război este un eveniment important pentru Ucraina și pentru forțele sale navale și dovedește încă o dată că Turcia este un prieten al Ucrainei.