Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ucraina, gata să schimbe teritorii cu Rusia, spune Zelenski, dar Moscova respinge propunerea

Ucraina este pregătită să facă schimb de teritorii cu Rusia, anunță președintele Volodimir Zelenski. Într-un interviu pentru The Guardian, el spune că acest lucru s-ar putea întâmpla în cadrul unor eventuale negocieri de pace sub egida Statelor Unite. Moscova respinge vehement propunerea și transmite că Ucraina nu va primi teritoriile ocupate deja de soldații Moscovei.

Ucraina, gata să schimbe teritorii cu Rusia, spune Zelenski, dar Moscova respinge propunerea

Vom schimba un teritoriu cu altul, afirmă Volodimir Zelenski în interviul acordat cotidianului britanic, dar adaugă în același timp că Ucraina încă nu a hotărât ce teritoriu ar cere la schimb.

O astfel de înțelegere ar putea fi discutată doar dacă Donald Trump va reuși să aducă Ucraina și Rusia la masa negocierilor. Nici vorbă de schimburi așa cum le vede Zelenski, răspunde ministerul de Externe de la Moscova. Răspunsul Rusiei este, de fapt, o sinistră amenințare.

„În regiunea Kursk, pe neo-naziștii care operează acolo îi așteaptă doar pământul fără niciun schimb, aproximativ un metru pe doi și un metru și jumătate adâncime. Zelenski face astfel de declarații pentru a ascunde adevărata amploare a dezastrului înregistrat de armata ucraineană pe acest front”, scrie pe Telegram Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al diplomației ruse.

Cât privește doritul schimb de teritorii cu Rusia, președintele Volodimir Zelenski spune că nu este vorba de o cedare de niciun fel și de nicio renunțare pentru că toate teritoriile ucrainene sunt importante, doar că nu există acum o prioritate. Până la eventuale discuții este, însă, nevoie ca Rusia să fie oprită, pentru că altfel nu se va mulțumi cu Ucraina.

Volodimir Zelenski: „Armata ucraineană, cu 110 brigăzi, cu greu face față, dar nu permite înaintarea armatei ruse. Este un raport de 1 la 2 în favoarea rușilor, dar știti cum se spune, pentru o ofensiva de succes ai nevoie de un raport de 1 la 3. Așa că, fără Ucraina, Rusia va avea acest raport de 1 la 3 (în raport cu armatele europene). Fără Ucraina, Europa va fi ocupată în totalitate de către ruși dacă își vor dori acest lucru. Iar eu cred că ei nu au altceva în cap și își vor dori acest lucru.”

Astfel de declarații au venit înainte de a începe o nouă sesiune a Conferinței de pace de la Munchen.

Președintele Zelenski urmează să se întâlnească, vineri, cu vicepreședintele Statelor Unite, J.D. Vance, cu care ar putea aborda chestiuni legate de anunțatul plan de pace al lui Donald Trump. Liderul de la Kiev spune că pentru pace este nevoie de garanții de securitate inclusiv din partea SUA, pentru că Europa singură nu ar putea face acest lucru.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE