Procedura de votare în cadrul alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din Turcia, unde scrutinul va avea loc în 14 mai, începe joi în cazul cetăţenilor turci din străinătate, în Germania trăind cea mai mare comunitate, de 1,5 milioane de persoane cu drept de vot, transmite DPA.
Turcii din străinătate vor putea vota până la 9 mai
Turcii din străinătate vor putea vota până la 9 mai. Numai în Germania au fost amenajate 26 de secţii de votare.
În alegerile prezidenţiale turce din 2018, Germania s-a aflat în centrul unei dezbateri aprinse, preşedintele Recep Tayyip Erdogan acuzând autorităţile germane de blocarea campaniei sale electorale în ţara vest-europeană.
De această dată nu sunt aşteptate astfel de tensiuni.
După 20 de ani la putere, Erdogan se confruntă cu cel mai dificil test electoral de până acum. Sondaje de opinie recente indică o cursă umăr la umăr între actualul şef al statului turc şi Kemal Kiliçdaroglu, liderul taberei opoziţiei ce reuneşte partide seculariste, conservatoare şi naţionaliste.
Dacă în urma primului tur niciun candidat nu obţine cel puţin 50% din voturi, un al doilea tur este prevăzut pentru 28 mai.