Oficialii turci au reținut sau au emis mandate de arestare pentru aproximativ 130 de persoane presupuse implicate în construcția de clădiri care s-au prăbușit în Turcia, în urma seismului de luni, potrivit AP.
Cei plasaţi în detenţie sunt un antreprenor din provincia Gaziantep şi 11 persoane din provincia Sanliurfa, a precizat agenţia turcă de presă DHA, citată de Agerpres.
Prăbuşirea brutală a unor clădiri, care a arătat proasta lor construcţie şi care nu le-au lăsat practic nicio şansă locuitorilor, stârneşte furia în ţară, unde aproape 28.000 de persoane au murit şi peste 80.000 au fost rănite.
Chiar dacă Turcia, pe hârtie, are stipulate anumite standarde de construcție pentru a rezista la seisme, acestea sunt prea rar aplicate, acest lucru explicând de ce mii de clădiri s-au prăbușit, potrivit AP.
Sunt aşteptate şi alte arestări
Vicepreședintele turc Fuat Oktay a declarat sâmbătă seara că au fost emise mandate de reținere pentru 131 de persoane suspectate că sunt responsabile pentru clădirile prăbușite.
Procurorul din Diyarbakir, una din cele zece provincii afectate de seism, a anunţat sâmbătă că a emis 29 de mandate de arestare, relatează agenţia oficială de presă Anadolu.
Conform acestei surse, una dintre persoanele plasate în detenţie este un antreprenor care a construit imobile la Gaziantep şi care a fost reţinut la Istanbul.
Procurorii au deschis mai multe anchete în provinciile afectate, cum este şi Kahramanmaras, unde districtul Pazarcik s-a aflat în epicentrul cutremurului.
Ministerul turc de Justiţie a promis că va pedepsi orice persoană responsabilă și le-a ordonat procurorilor din zece provincii să deschidă „birouri de anchetă asupra crimele legate de cutremure”.
Vineri, poliţia a arestat pe Aeroportul din Istanbul un antreprenor din provincia Hatay, a cărui reşedinţă de lux Renaissance s-a prăbuşit complet peste locuitorii săi.