Forţele ucrainene au eliberat săptămâna trecută un teritoriu de aproximativ șapte kilometri pătraţi în direcţia oraşului Bahmut, din estul Ucrainei, care fusese capturat de armata rusă în luna mai, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Hanna Maliar, viceministru al apărării ucrainean, a scris pe aplicaţia Telegram că săptămâna trecută trupele ucrainene au avansat pe flancul sudic în jurul oraşului Bahmut.
Vineri, un militar ucrainean de rang înalt a anunţat că armata ucraineană a avansat în cadrul contraofensivei sale cu 1,7 kilometri într-o săptămână în direcţia oraşului Melitopol, în zona de sud a frontului.
Trupele ucrainene au eliberat 31 de kilometri pătraţi
Forţele armate ucrainene ''continuă să desfăşoare operaţiuni ofensive'' în direcţia Melitopol, un important oraş ucrainean aflat sub controlul Rusiei, şi ''brigăzile de asalt susţinute de tancuri au avansat 1,7 kilometri'' într-o săptămână în această zonă, a afirmat într-o conferinţă de presă colonelul Mikola Urşalovici. El a precizat că în estul Ucrainei ''unităţile Gărzii naţionale pregătesc un cap de pod pentru a-şi extinde ofensiva în direcţia Avdiivka'', unde recent au fost raportate lupte.
Controlat de Ucraina, Avdiivka este un oraş de circa 30.000 de locuitori aproape lipit de Doneţk, capitala regională aflată sub control rus.
De la începerea contraofensivei ucrainene împotriva trupelor ruse a fost eliberată o suprafaţă de 31 de kilometri pătraţi, menţionează Reuters.
Pe 24 februarie 2022, Rusia a declanşat o agresiune nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei, susţinând că efectuează o ''operaţiune militară specială de denazificare'' în ţara vecină şi de protejare a comunităţii rusofone.