Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Trofeul Eurovision, vândut cu 900.000 de dolari. Kalush Orchestra va cumpăra trei drone pentru Ucraina

Trupa ucraineană Kalush Orchestra, care a câștigat concursul Eurovision 2022, a vândut trofeul pentru 900.000 de dolari. Membrii trupei au scos la licitație pe Facebook microfonul de cristal, pentru a achiziționa drone pe care să le ofere armatei din Ucraina, notează BBC.

Vânzarea trofeului a coincis cu apariția trupei la un concert caritabil, susținut la Poarta Brandenburg din Berlin, care a avut ca scop colectarea de fonduri pentru materiale medicale.

Prezentatorul de televiziune ucrainean Serhiy Prytula a anunțat că banii obținuți din vânzarea trofeului vor fi folosiți pentru achiziționarea a trei drone PD-2 de producție ucraineană, relatează Reuters.

După vânzarea trofeului, Membrii Kalush Orchestra au mulțumit tuturor celor care au donat, într-o postare pe Facebook.

Dronele sunt utilizate de forțele ucrainene și ruse ca arme, dar și ca avioane de recunoaștere, mai precizează sursa citată.

Oleg Psiuk, solist al Kalush Orchestra, a precizat în cadrul concertului că războiul a determinat peste 14 milioane de persoane să își abandoneze locuințele, multe dintre orașe ajungând niște ruine. El a mai făcut un apel către oameni, rugându-i să nu se obișnuiască cu războiul.

Potrivit ONU, războiul din Ucraina s-a soldat cu 4.031 de morți în rândul civilior și 4.735 de răniți, cărora li se adaugă o cifră necunoscută a luptătorilor.

"Cred că (războiul – n.red.) ar trebui să fie mereu pe primele pagini ale ziarelor, până când va veni pacea", a spus Psiuk, a cărui victorie la Eurovision a fost specuată în perioada premergătoare Concursului.

Melodia Stefania, care a câștigat Competiția, a fost scrisă inițial drept de pentru mama lui Oleg Psiuk, iar versurile emoționante din cântec au fost reinterpretate odată cu războiul, precum un strigăt de mobilizare.

 

 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE