Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Tensiuni în Kosovo: SUA şi UE îndeamnă la o detensionare fără condiţii

Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană au îndemnat miercuri la o „detensionare fără condiţii” a situaţiei din nordul Kosovo, pradă unor puternice tensiuni la frontiera cu Serbia, informează AFP, citată de Agerpres.

„Îndemnăm pe toată lumea să dea dovadă de reţinere maximă şi să ia măsuri imediate pentru o detensionare fără condiţii a situaţiei”, au declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american şi o purtătoare de cuvânt a UE într-un comunicat comun.

SUA şi UE au îndemnat de asemenea cele două părţi „să se abţină de la orice provocare, ameninţări sau intimidări”.

„Lucrăm împreună cu preşedintele (sârb Aleksandar) Vucic şi prim-ministrul (kosovar Albin) Kurti ca să găsim o soluţie politică pentru aplanarea tensiunilor şi pentru a ajunge la un progres în interesul stabilităţii, securităţii şi bunăstării tuturor populaţiilor locale”, continuă comunicatul.

Kosovo şi-a închis principalul său punct de frontieră cu Serbia

Kosovo şi-a închis miercuri principalul său punct de frontieră cu Serbia, după ce sârbi au înălţat acolo baricade, în una dintre cele mai grave crize din ultimii ani în această regiune.

Mai multe sute de sârbi din Kosovo au înălţat din 10 decembrie în nordul Kosovo baraje rutiere pentru a protesta împotriva arestării unui fost poliţist sârb, paralizând astfel circulaţia spre două posturi de frontieră cu Serbia.

Marţi seara, zeci de manifestanţi au blocat circulaţia de partea sârbă a frontierei, cu camioane şi tractoare.

Poliţia kosovară şi forţele internaţionale de menţinere a păcii au fost apoi ţinta mai multor atacuri cu arme de foc, în timp ce Serbia şi-a plasat forţele armate în stare de alertă.

Serbia nu recunoaşte independenţa fostei sale provincii din sud, populată în mare majoritate de albanezi.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE