Mai multe taxiuri zburătoare vor opera la Paris în timpul Jocurilor Olimpice, care au loc între 26 iulie și 11 august.
Asta după ce guvernul francez a aprobat decolarea și aterizarea acestora pe o barjă de pe Sena. Platforma va fi amplasată în sud-estul capitalei franceze și va funcționa până la sfârșitul anului.
Zborurile vor fi limitate la două pe oră, între 8 și 17. Susținătorii ideii consideră taxiurile zburătoare o soluție cu emisii scăzute de carbon.
Însă mulți oficiali ai orașului Paris critică proiectul ca fiind dăunător pentru mediu.
Iar surse apropiate primăriței au declarat pentru presa franceză că ea va contesta în instanță permisul de aterizare.
Edward Arkwright, director executiv al ADP Group: "În primul rând, noile forme de mobilitate aeriană reprezintă aviația cu emisii reduse de carbon la care am sperat în tot acest timp. De asemenea, este vorba despre un mijloc de transport care poate fi folosit în multe feluri. Cele pe care le avem în vedere sunt transportul de persoane, transportul de colete, servicii de urgență și servicii medicale. Și cele la care încă nu ne-am gândit."