Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Țara care le recomandă tinerilor să-și blocheze partenerii pe rețelele de socializare după o despărțire

Noua Zeelandă a lansat miercuri o campanie pentru a îi ajuta pe tinerii din ţară să treacă mai uşor peste despărţirile dureroase, încurajându-i "să îşi asume sentimentele" şi să îi blocheze pe foştii lor parteneri de cuplu pe reţelele de socializare.

Campania guvernamentală intitulată "Love Better", care oferă sfaturi şi sprijin pentru regăsirea echilibrului emoţional atunci când o relaţie se sfârşeşte, va fi prezentată în podcasturi şi pe platforme online, inclusiv pe Instagram.

"Despărţirile sunt grele... dar puteţi să treceţi definitiv peste ele. Asumaţi-vă sentimentele", spune o voce liniştitoare din videoclipul campaniei, potrivit Agerpres.

Şase neozeelandezi din zece neozeelandezi au trecut printr-o despărțire dureroasă

Imaginile arată mai mulţi tineri care explică felul în care au gestionat despărţirea de un fost partener de cuplu.

"Trebuia să o fac, sincer. Devenise ridicol, devenise ceva atât de incontrolabil. Am nevoie să dorm noaptea. Am nevoie să uit", povesteşte un tânăr agitat, care a început prin a o bloca pe fosta lui parteneră pe reţelele de socializare.

Ministrul delegat pentru dezvoltare socială din Noua Zeelandă, Priyanca Radhakrishnan, a declarat că Guvernul ţării sale va aloca 6,4 milioane de dolari neozeelandezi (3,7 milioane de euro) pentru această campanie în următorii trei ani.

"Ştim că despărţirile ne afectează. Vrem să îi susţinem pe tinerii noştri (...) şi să îi facem să conştientizeze că există o metodă pentru a ieşi din aceste situaţii fără să sufere sau fără să provoace suferinţe altora", a adăugat ea.

Priyanka Radhakrishnan a explicat că "Love Better" este "o campanie de prevenţie primară", care le permite tinerilor să partajeze "poveşti adevărate cu scopul de a-i ajuta pe confraţii lor susceptibili să trăiască experienţe similare".

Şase neozeelandezi din 10 cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani au trecut printr-o despărţire, iar marea lor majoritate "au suferit apoi sau au cauzat la rândul lor efecte nefaste", indică datele publicate de cabinetul de consultanţă Kantar.

Noua Zeelandă deţine una dintre cele mai mari rate de sinucidere în rândul tinerilor dintre ţările dezvoltate, potrivit UNICEF.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE