Noul pachet de ajutor militar al SUA pentru Ucraina, anunţat joi de preşedintele american Joe Biden pentru a susţine armata ucraineană în războiul cu Rusia, include şi controversatele muniţii cu dispersie, relatează agenţia DPA.
Ce implică noul ajutor al SUA
Din valoarea totală a noului ajutor, în valoare de 7,9 miliarde de dolari, o primă tranşă de 375 de milioane de dolari cuprinde astfel de muniţii, precum şi rachete pentru lansatoarele multiple HIMARS, muniţii pentru artilerie, vehicule blindate uşoare şi ambarcaţiuni de patrulare. Aceste echipamente şi muniţii vor fi preluate din stocurile armatei americane.
Utile în special în atacurile asupra trupelor aflate în tranşee, muniţiile cu dispersie (sau cu fragmentaţie) explodează în aer deasupra unei ţinte, eliberând zeci de submuniţii pe o arie extinsă, dar unele dintre ele nu explodează şi devin pe termen lung o ameninţare pentru populaţia civilă, la fel ca minele, acesta fiind un argument în favoarea interzicerii lor. Peste o sută de state au semnat o convenţie internaţională pentru interzicerea acestor muniţii, dar SUA, Rusia şi Ucraina nu se numără printre ele.
Atât Rusia cât şi Ucraina au folosit muniţii cu fragmentaţie în războiul aflat în desfăşurare, iar Statele Unite au început în urmă cu un an să furnizeze Ucrainei obuze cu fragmentaţie de calibrul 155 mm, în pofida protestelor organizaţiilor de apărare a drepturilor omului, Washingtonul motivând atunci această decizie prin diminuarea stocurilor sale de obuze standard în urma ajutorului furnizat Ucrainei. Statele Unite au început ulterior să livreze Ucrainei şi rachete ATACMS cu o rază de acţiune de 300 de kilometri, prevăzute de asemenea cu încărcături cu fragmentaţie.
De când Rusia a lansat invazia asupra Ucrainei în februarie 2022, Congresul SUA a aprobat circa 175 de miliarde de dolari ca ajutor pentru Ucraina, din care aproximativ 56 de miliarde reprezintă ajutor militar direct.
Din noul ajutor de 7,9 miliarde anunţat de Biden, 5,5 miliarde vor fi alocate înainte să se încheie luni anul fiscal american, iar diferenţa de 2,4 miliarde va fi alocată prin Iniţiativa de Asistenţă de Securitate pentru Ucraina, care permite administraţiei americane să cumpere arme destinate Ucrainei pentru a nu le prelua din stocurile armatei SUA.
Acest nou ajutor mai cuprinde, printre alte echipamente şi muniţii, o baterie antiaeriană suplimentară Patriot, noi rachete pentru sistemele de acest tip şi în premieră rachete ghidate aer-sol AGM-154 Joint Standoff Weapon care au o rază de acţiune de 130 de kilometri, drone şi finanţare a instruirii piloţilor ucraineni pentru operarea avioanelor F-16.
Anunţul preşedintelui Biden a fost făcut înaintea unei întâlniri joi la Casa Albă cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, la care acesta din urmă îi va prezenta ceea ce el numeşte "planul de victorie" al Ucrainei în războiul cu Rusia, despre care nu a oferit public detalii.
Potrivit unor oficiali americani citaţi de Wall Street Journal, administraţia americană este preocupată de faptul că acest plan al preşedintelui ucrainean nu cuprinde o strategie cuprinzătoare şi este doar puţin mai mult decât o cerere reîmpachetată de a primi mai multe arme şi de a fi ridicate restricţiile pentru folosirea în atacuri asupra unor ţinte pe teritoriul rus a rachetelor cu rază lungă de acţiune primite de Ucraina ca ajutor militar din partea Occidentului.