Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

SUA evită intrarea în incapacitate de plată. Senatul american aprobă suspendarea plafonului datoriei

Senatul Statelor Unite a votat, joi, în favoarea suspendării plafonului datoriei. Prin această decizie, a fost evitată, la limită, intrarea în incapacitate de plată a economiei americane.

Senatorii au adoptat proiectul de lege privind suspendarea plafonului datoriei ce fusese aprobat deja de Camera Reprezentanților.

Aprobarea acestui text legislativ este rezultatul unei negocieri îndelungate purtate de președintele american Joe Biden cu congresmenii republicani. Astfel, Washingtonul va putea să-și onoreze plățile până la începutul anului 2025, potrivit agenției AFP, citate de Agerpres.

Textul urmează să fie promulgat de preşedintele Joe Biden.

Prin decizia sa, Senatul american a ridicat plafonul de îndatorare a Guvernului de 31,4 trilioane de dolari, evitând prima incapacitate de plată din istorie, notează agenția Reuters.

Departamentul Trezoreriei avertizase că nu va putea să-și plătească toate facturile la 5 iunie dacă Congresul nu va lua o decizie în acest sens.

Reacția lui Joe Biden după ce a fost suspendat plafonul datoriei SUA

Președintele Joe Biden a salutat faptul că Senatul american a votat legea la momentul oportun.

”Acest acord bipartizan reprezintă o mare victorie pentru economia noastră și pentru poporul american", a declarat președintele democrat, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

Liderul de la Washington a subliniat că va promulga cât mai posibil textul de lege.

Joe Biden s-a implicat în mod direct în negocierile purtate cu președintele Camerei Reprezentanților, republicanul Kevin McCarthy.

Motivul pentru care SUA recurge la ridicarea plafonului datoriei publice

Joe Biden și liderul republican Kevin McCarthy au ajuns sâmbătă la un ”acord de principiu” în ceea ce privește evitarea intrării Statelor Unite în incapacitate de plată a datoriei, începând cu 5 iunie. În caz contrar, statul american nu și-ar mai fi putut onora angajamentele financiare, precum plata salariilor și pensiilor.

Ridicarea plafonului datoriei publice este considerată o procedură de rutină în SUA. Partidul Republican, ce deține majoritatea în Camera Reprezentanților, a decis să profite de această situație pentru a impune o reducere a cheltuielilor publice.

Acordul a fost catalogat de Joe Biden drept un ”compromis”, în vreme ce Kevin McCarthy consideră că este unul ”absolut demn pentru poporul american".

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE