Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Statele UE, obligate să preia migranți. Polonia și Ungaria nu sunt de acord cu așa-numitul mecanism de solidaritate

După ani de discuții, țările Uniunii Europene au căzut de acord privind un pact pentru migrație. Toate statele membre vor fi obligate să preia migranți atunci când Europa va trece printr-o criză sau, în caz contrar, să plătească o taxă. Polonia și Ungaria au criticat dur decizia adoptată în Parlamentul Uniunii. Italia, țara cea mai afectată de valul migrației ilegale, a salutat însă noul pact. 

”Reforma pentru migrație are două mari scopuri: să ajute țările de pe coasta Mării Mediterane, atunci când nu pot face față valului de migranți și să fortifice granițele Uniunii Europene. 

Planul a fost elaborat încă din 2015, când Europa s-a confruntat cu o criză profundă. Atunci, 1,3 milioane de oameni au fugit din Siria sau Irak și au căutat refugiu pe bătrânul continent. Sistemul de azil al Uniunii Europe s-a prăbușit, centrele de primire din Grecia și Italia au fost copleșite de migranți, iar țările din nordul Europei au construit bariere la graniță. Apoi, an de an, numărul migranților care și-au dorit să ajungă în Europa a crescut. În 2022, aproape 900 de mii de migranți au cerut azil într-o țară membră, iar statistica nu-i include pe refugiații ucraineni. Nici acum situația nu este mai bună”, a declarat Olaf Scholz. 

Pe insula Lampedusa din Italia, în doar o săptămână, au ajuns de două ori mai mulți migranți față de locuitorii acelei zone. Astfel că, s-au gândit oficialii europeni, s-au gândit că cine nu poate să preia, să plătească o taxă. S-a convenit o taxă de 20 de mii de euro pentru fiecare migrant pe care o altă țară nu îl poate caza. 

Protest în timpul votului din PE

După ani de zile, țările Uniunii Europene au căzut, în sfârșit, de acord în privința unui pact pentru combaterea migrației, care a fost votat în Parlamentul european. În timpul votului a fost și un protest. 

Roberta Metsola, președintele Parlamentului European: ”Am votat în favoarea unui pachet care prevede un cadru legislativ robust, care este același în toate statele membre, care pune umanitatea pe primul loc. Am promis un nou sistem care să fie echitabil cu cei eligibili pentru protecție, care să fie ferm cu cei care nu sunt eligibili și care să fie dur cu traficanții.” 

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene: ”(Pactul pentru Migrație n.r.) va aduce o schimbare reală pentru toți europenii. În primul rând, frontiere europene mai sigure, știind exact cine ne trece granițele prin înregistrarea și verificarea tuturor, asigurând în același timp protecția drepturilor fundamentale printr-o monitorizare independentă.”

Însă, unele țări membre nu sunt de acord să ofere azil migranților. Premierul Donald Tusk a spus că nu va accepta un mecanism de relocare a migranților, deoarece Polonia a primit cel mai mare număr de refugiați ucraineni după războiul declanșat de Rusia. 

Nici premierul maghiar Viktor Orban nu este de acord cu acest proiect despre care a spus că este „încă un cui în sicriul Uniunii Europene”. Pactul pentru migrație trebuie aprobat în Consiliului European, iar reglementările se vor aplica după doi ani de la adoptare. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE