Președintele interimar, Ilie Bolojan, participă sâmbătă la o nouă reuniune a liderilor europeni, organizată de premierul britanic Keir Starmer. De asemenea, situația din Ucraina ar urma să fie analizată și la București, într-o ședință a CSAT, la finalul lunii martie.
Mai multe detalii ne oferă jurnalistul Euronews Octav Vasilescu:
„Săptămâna viitoare va avea loc o ședință foarte importantă a Consiliului European în care liderii Uniunii Europene, printre care și președintele interimar Ilie Bolojan, vor discuta în continuare despre cum ar trebui să fie crescute investițiile pe zona apărării în cadrul Uniunii Europene. Chiar și dacă se discută despre eventuale negocieri de pace între Rusia și Ucraina, liderii europeni consideră că trebuie să meargă înainte cu aceste investiții, astfel încât să fie siguri că după terminarea războiului dintre Rusia și Ucraina, vom avea o pace durabilă în toată regiunea, nu doar în zona Ucrainei, pentru că există anumite temeri că Rusia s-ar putea regrupa după încheierea acestui război, în cazul în care celelalte state europene nu vor avea industrii de apărare modernizate în anii următori.
În acest context, președintele interimar Ilie Bolojan are astăzi o videoconferință cu mai mulți lideri europeni, printre care președintele Franței sau premierul britanic Keir Starmer.
Tot în vederea Consiliului European de săptămâna viitoare și de asemenea, la începutul săptămânii următoare, președintele va discuta la Palatul Cotroceni, cu premierul Marcel Ciolacu și ministrul apărării, Angel Tîlvăr, despre mandatul cu care România va merge la discuțiile din cadrul Consiliului European, pentru că se discută în ultimele zile de posibilitatea ca statele membre să achiziționeze armament comun în perioada următoare, astfel încât să fie realizată această modernizare a industriei de apărare pe repede înainte și să nu se aștepte ca fiecare stat în parte să facă achiziții separate.
Rămâne de văzut ce poziție va avea România la Consiliul European, însă a transmis deja președintele interimar Ilie Bolojan că aceasta ar fi o variantă bună, mai ales în cazul în care vorbim de apărare antiaeriană”.