Mai multe companii și organizații din Marea Britanie care au încercat un program de doar patru zile pe săptămână timp de șase luni și care se află abia la jumătatea experimentului pare să se bucure de succes.
Nu mai puțin de 86% dintre organizațiile care au răspuns la întrebările experimentului care se află la jumătatea drumului au declarat că e foarte probabil să ia în considerare păstrarea politicii de patru zile pe săptămână după perioada de probă.
Testul este condus de organizația 4 Day Week Global, în parteneriat cu Autonomy, 4 Day Week UK Campaign și cercetători de la Universitatea Cambridge, Boston College și Universitatea Oxford.
Ca parte a acestui program, peste 3.300 de angajați primesc o zi liberă plătită în fiecare săptămână.
Cercetătorii care studiază proiectul pilot au lucrat cu fiecare organizație pentru a măsura impactul pe care îl are asupra productivității, bunăstării angajaților și alte măsurători, cum ar fi asupra mediului sau egalității de gen.
Dintre cei care au răspuns la întrebările din campanie, 88% au spus că procesul a funcționat „bine” pentru afacerea lor până acum.
Productivitatea „s-a menținut aproximativ la același nivel” pentru 46% dintre aceștia, în timp ce 34% au spus că s-a „îmbunătățit ușor” și 15% au spus că s-a „îmbunătățit semnificativ”.
Majoritatea organizațiilor au spus că tranziția la o săptămână de patru zile a fost cel puțin relativ lină.
Există un grup foarte divers de organizații care iau parte la proces, inclusiv un magazin de fish-and-chip, corporații mari, o companie de formare juridică și un studio de animație.