Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Rusia reacționează în cazul planului de reînarmare al UE. „S-a transformat într-o parte a războiului”

„Prin planurile sale de militarizare, Europa a devenit o parte a războiului”, a afirmat purtătorul de cuvânt de la Kremlin. Declarațiile lui Dmitri Peskov vin în contextul în care Uniunea Europeană a lansat un plan de reînarmare a continentului în fața amenințării Rusiei.

Oficialul de la Moscova a precizat, de asemenea, că discuțiile dintre Rusia și Statele Unite vor continua în zilele următoare.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: „Semnalele de la Bruxelles și din alte capitale europene se referă în principal la planurile de militarizare a Europei, care sunt în contradicție clară cu intenția președinților rus și american de a găsi căi pentru o soluționare pașnică. Europa s-a angajat până acum, ca să spunem așa, în militarizare și s-a transformat într-o parte a războiului

Rusia nu a stabilit încă pe cine trimite la negocierile cu SUA

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: „Ne așteptăm ca negocierile să continue la nivel de experți în zilele următoare. Acest lucru a fost discutat, iar președinții au vorbit, de asemenea, despre necesitatea unor astfel de negocieri.

S-ar putea să nu fie chiar duminică, detaliile finale sunt convenite acum. Într-adevăr, vorbim despre zilele următoare. Vom informa în timp util cine va reprezenta partea rusă. Eu nu sunt încă pregătit să fac acest lucru.”

La începutul lunii martie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat planul de reînarmare a Europei. Este vorba de disponibilizarea de fonduri de aproape 800 de miliarde de euro.

Uniunea Europeană va aloca 150 de miliarde de euro pentru producerea de sisteme antiaeriene în țările europene, dar și armament pentru Ucraina, a anunțat președinta Comisie Europene.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE