Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

România și-a depus candidatura la organizarea finalei Europa League 2026 sau 2027

România ar putea fi din nou gazda unei finale Europa League. Anunțul a fost făcut de președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, care spune că a depus deja candidatura la UEFA.

Orașul ales este București, iar marele meci ar urma să se dispute pe cel mai mare stadion al țării, Arena Națională, care a mai găzduit o finală a aceleiași competiții, în 2012.

Arena Națională candidează la organizarea finalei Europa League 2026 sau 2027

"După succesul în organizarea meciurilor de la EURO 2020 şi a Campionatului European Under-21 anul acesta, FRF doreşte să continue promovarea României ca o destinaţie pentru evenimente sportive majore. Partenerii Federaţiei Române de Fotbal în acest proiect vor fi Guvernul României şi Primăria Municipiului Bucureşti. Colaborarea strânsă la precedentele evenimente fotbalistice europene organizate la Bucureşti garantează capacitatea de a furniza o experienţă memorabilă pentru toţi participanţii şi o moştenire substanţială pentru fotbalul românesc", se arată într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial al FRF.

Procedura de depunere a propunerilor a avut termen astăzi, 18 iulie. Comitetul Executiv al UEFA va numi gazda în mai 2024.

  • EFA a confirmat primirea declarațiilor și a precizat că propunerile finale trebuie să fie transmise până pe 21 februarie 2024.
  • La organizarea unui eveniment de o asemenea amploare, este nevoie de o colaborare strânsă cu autoritățile locale și centrale, după cum a precizat șeful fotbalului românesc.

"EURO 2020 ne-a adus cele mai importante investiţii publice în infrastructură, o moştenire solidă care influenţează dezvoltarea fotbalului românesc. Totodată, FRF a demonstrat că şi-a dezvoltat capacitatea de organizare devenind un partener competitiv pentru UEFA în circuitul fotbalului european, iar acum ne dorim să trecem într-o nouă etapă care să marcheze, în continuare, dezvoltarea fotbalului românesc.

Prin această candidatură, FRF îşi propune să utilizeze găzduirea finalei Europa League ca un element declanşator, care să contribuie la construirea unui model organizaţional de referinţă pentru cluburile de fotbal din România, în contextul Europei Centrale şi de Est, în jurul perspectivei Fotbal - Comunitate - Business - Sustenabilitate. Ne dorim ca acest eveniment sportiv major găzduit de ţara noastră să reprezinte oportunitatea de a construi o sinergie între Guvernul României, Primăria Municipiului Bucureşti şi întregul ecosistem fotbalistic din ţara noastră în jurul unor obiective strategice în plan sportiv", a declarat Răzvan Burleanu.

România a mai organizat o finală Europa League în 2012, tot pe Arena Națională

România va avea însă concurență serioasă. Germania candidează cu cinci orașe: Düsseldorf, Frankfurt, Gelsenkirchen, Leipzig și Stuttgart. Scoția "a pus la bătaie" arena Hampden Park, din Grasgow, iar Turcia candidează cu trei arene din Istanbul: Beşiktaş, Fenerbahçe și Galatasaray.

Pe 9 mai 2012, la nici un an de la inaugurare, Arena Națională a găzduit finala Europa League din acel sezon. A fost o afacere sută la sută spaniolă, între Atletico Madrid și Athletic Bilbao și s-a încheiat cu scorul de 3-0 pentru madrileni.

A fost a 41-a ediție a celei de-a doua competiții europene inter-cluburi, în ceea ce privește valoarea, iar evenimentul a fost considerat un succes.

  • Cel mai mare stadion al României a fost inaugurat pe 6 septembrie 2011, cu ocazia unui meci amical România - Franța, scor 0-0.
  • Arena are 55.600 de locuri, este dotată cu acoperiș retractabil și a costat 234 de milioane de euro.

Demersul FRF a fost aplaudat și de primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan.

"Susțin demersurile inițiate de Federația Română de Fotbal privind candidatura Bucureștiului pentru a fi gazda finalei Europa League din 2026 sau 2027. Așa cum am dovedit în 2021 și 2023, Capitala României poate organiza în condiții excelente evenimente sportive internaționale de top. Iar cu acest prilej, prin organizarea acestei finale de către Bucureşti, continuăm dezvoltarea colaborării cu Guvernul României şi Federația Română de Fotbal.

Reamintesc faptul că în ultimii ani Bucureștiul a fost gazda Campionatul European de Fotbal UEFA 2020 (meciuri disputate în 2021 ca urmare a pandemiei COVID-19), meciuri din cadrul Campionatului European U21, Campionatul Mondial de Baschet 3x3 pentru Tineret, Campionatul Mondial de Polo U20 – 2023, prima etapă din Grand Chess Tour 2021", a scris Nicușor Dan pe Facebook.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE