Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Regele Charles a primit primele bancnote cu chipul său. Conform tradiției, regele a primit bancnotele de 5, 10, 20 și 50 de lire sterline

Regele Charles a primit primele bancnote cu portretul său și s-a arătat impresionat de rezultat. Este pentru prima dată când Banca Angliei schimbă imaginea monarhului de pe bancnote, deoarece acestea au fost tipărite doar cu portretul reginei Elisabeta. 

Potrivit tradiției, portretul regelui Charles va apărea pe bancnotele de 5, 10, 20 și 50 de lire sterline. 

Sarah John, casier șef al Băncii Angliei: ”Este o tradiție de mult timp să oferim cadou monarhului în funcție bancnotele cu cel mai mic număr. Este pentru prima dată când avem patru bancnote noi care ies pe piață în același timp, așa că este o mare plăcere să îi putem arăta regelui cum va arăta pe bancnotele care vor apărea în viitor.”

VEZI GALERIA
1 imagini

Fotografia Regelui Charles folosită pe noile bancnote a fost făcută cu mai bine de 10 ani în urmă. 

Sarah John, casier șef al Băncii Angliei: ”Portretul a fost realizat după o fotografie care ne-a fost dată de către Casa Regală. Este o imagine care a fost realizată în 2013 și am folosit-o pentru a crea o gravură, care este transformată apoi în imaginea pe care o vedeți astăzi pe bancnote.”

Noile bancnote vor fi date în uz în luna iunie și vor putea fi folosite alături de cele vechi, până când acestea se vor deteriora.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE