La 22 mai, Irlanda, Norvegia și Spania, au anunțat că vor recunoaște oficial Palestina ca stat. Ca răspuns, Israelul și-a rechemat ambasadorii din toate cele trei țări. Aproape trei sferturi dintre statele membre ONU recunosc Palestina. Ce înseamnă mai exact acest lucru și cine sunt cei care se abțin?
Cele patru criterii
Nu există reguli obligatorii cu privire la momentul în care o țară ar trebui să recunoască o altă țară, dar dreptul internațional oferă câteva direcții. Convenția de la Montevideo stabilește patru criterii:
- un stat trebuie să aibă o populație permanentă
- un guvern
- granițe definite
- capacitatea de a intra în relații cu alte state
Totuși, multe state nu îndeplinesc aceste cerințe - de pildă Libia are două guverne, dar este recunoscută. Unele state apar după ce mișcări naționale își declară independența și solicită recunoașterea internațională.
În 1988, Yasser Arafat, liderul Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP), a proclamat existența statului Palestina, cu granițe pe teritoriul controlat de țările arabe în ajunul Războiului de Șase Zile din 1967: înainte de acest conflict, Egiptul controla Gaza, iar Iordania deținea Cisiordania și Ierusalimul de Est; în timpul luptelor, Israelul a preluat controlul asupra acestor teritorii. Până la sfârșitul anului 1988, aproximativ jumătate dintre statele membre ONU au recunoscut Palestina. În prezent, această cifră se ridică la 140; la 28 mai, Irlanda, Norvegia și Spania se vor alătura în mod oficial și ele.
Majoritatea celorlalte țări occidentale nu recunosc Palestina. SUA, Marea Britanie, Franța și Germania susțin toate o soluție cu două state pentru Israel și Palestina, dar afirmă că vor recunoaște doar un stat palestinian care este agreat de cele două părți. Israelul respinge toate demersurile unilaterale. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu a exclus în mod repetat o soluție cu două state.
În 1974, OEP, a devenit o entitate cu statut de observator la ONU. În 2012, Adunarea Generală a ONU a ridicat statutul Palestinei la cel de stat observator nemembru, punând-o pe picior de egalitate cu Sfântul Scaun. Pentru a fi admisă ca membru cu drepturi depline, Palestina are nevoie de aprobarea Consiliului de Securitate al ONU - în cadrul căruia SUA, Marea Britanie și Franța dețin locuri permanente, cu drept de veto. În aprilie, Algeria, care deține în prezent un loc în Consiliu, a supus chestiunea la vot: 12 din cei 15 membri, inclusiv Franța, au sprijinit recunoașterea Palestinei de către ONU, dar SUA s-a opus iar Marea Britanie și Elveția s-au abținut. Linda Thomas-Greenfield, ambasadorul american la ONU, a susținut că palestinienii nu dețin controlul deplin asupra „a ceea ce ar trebui să fie statul lor”, deoarece Hamas conduce „o parte semnificativă” din acesta, potrivit The Economist.
Pentru palestinieni, beneficiile recunoașterii sunt în principal simbolice, deși există implicații practice: Palestina poate deschide ambasade în țările care i-au recunoscut statutul de stat.
