Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Război comercial SUA-UE. Industria șampaniei din Franța ar putea fi afectată sever de impunerea noilor tarife

Industria șampaniei urmează să primească o lovitură majoră după ce președintele american Donald Trump a amenințat că va impune tarife de până la 200% pentru alcoolul european.

Statele Unite sunt principalul destinatar al exporturilor de șampanie ale Franței, însă sectorul a fost deja slăbit. Vânzările de șampanie sunt în scădere de peste doi ani.

Consumatorii francezi și străini, mai grijulii acum cu banii lor, cumpără mult mai puțin ca urmare a faptului că prețul șampaniei a crescut. Această tendință a fost observată și de somelieri.

Clienții de aici se orientează către alte băuturi spumante, cum ar fi Vouvray, vândut cu puțin peste 10 euro sticla.

Alte alternative, mai ieftine, amenință industria șampaniei la nivel internațional. Asta e un semnal de alarmă, pentru ca industria să se reinventeze, spune un expert.

Poate că trebuie să acceptăm, de asemenea, că șampania (din regiunea Champagne - n.t.) s-a bucurat de o formă de monopol timp de mai multe decenii, dar nu se mai află astăzi într-o situație de monopol, fie pe piața franceză, odată cu ascensiunea Crémant-ului (vinuri spumoase din alte regiuni), pe de o parte, fie pe piețele internaționale, desigur, cu Cava și Prosecco, care câștigă cote de piață și care concurează acum cu șampania, în timp ce înainte erau considerate a fi două produse total diferite.”, a declarat Jean-Marie Cardebat economist și profesor la Universitatea din Bordeaux.

Pentru moment, Europa și Franța nu par pregătite să dea înapoi în fața amenințărilor lui Donald Trump.

Însă la rândul său, Federația franceză a exportatorilor de vinuri și băuturi spirtoase s-a declarat „sătulă să fie sacrificată sistematic” în războiul comercial.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE