Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Raport | 19 locuințe ard în medie pe zi. Sfaturile de prevenție transmise de specialiști

În fiecare zi, în țara noastră, ard, în medie, 19 locuințe. O spune ultimul raport al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Pompierii au și câteva recomandări pentru cei care trec printr-o astfel de situație. Cea mai importantă este păstrarea calmului. Printre cele mai dese cauze ale incediilor din locuințe sunt aparatele electrocasnice defecte, improvizate sau lăsate nesupraveghete pe timpul funcționării.

„În caz că suntem surprinși de incendii, trebuie să avem în vedere, în primul rând, să nu ne panicăm. Astfel încât trebuie să intervenim cu mijloacele pe care le avem în dotare. Că ne aflăm în gospodărie, că ne aflăm în pădure, la un grătar, trebuie să folosim cât mai repede ce avem la îndemână, încât să procedăm la limitarea acestui incendiu.”, a declarat locotenent Cosmin Oprea, ISU Timiș.

Flăcările scăpate de sub control în bucătărie ne pot surprinde oricând și pot provoca daune destul de mari, de aceea specialiștii de la Inspectoratul General pentru Situațții de Urgență ne recomandă să avem cel puțin un stingător în locuință, pentru a interveni rapid.

Toate aceste sfaturi au fost transmise de către pompierii timișoreni în cadrul unui curs de prim ajutor.

Principalele cauze ale incendiilor din locuințe înregistrate anul trecut sunt reprezentate de coșuri sau burlane de fum defecte sau necurățate.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE