În cei trei ani de război, ajutorul militar și financiar pentru Ucraina a fost constant, dar lent, arată o analiză a Institutului Kiel pentru Economie Mondială.
Statele Unite au contribuit cu aproape 120 de miliarde de dolari, în timp ce instituțiile Uniunii Europene au alocat mai puțin de jumătate din această sumă.
Marea Britanie și Germania rămân cei mai mari susținători europeni ai Ucrainei. Dincolo de guverne, important este și ajutorul din partea oamenilor obișnuiți. În Cehia, voluntarii au strâns bani cu care au cumpărat pentru Ucraina un elicopter de asalt.
Susținerea pentru Ucraina include sprijin financiar, adică împrumuturi sau granturi, ajutor umanitar și valoarea armelor și echipamentelor furnizate, inclusiv donații în natură pentru armata ucraineană și ajutor financiar legat de scopuri militare.
Ce state au ajutat Ucraina în război
Valoarea totală a ajutorului american înseamnă 119,2 miliarde de dolari, iar al instituțiilor europene 52,1 miliarde de dolari, dar numai sprijin financiar și umanitar.
Germania a trimis Ucrainei ajutoare, inclusiv militare, de 18,1 miliarde de dolari, iar Marea Britanie 15,4 miliarde de dolari.
De la începutul războiului, țările donatoare au dat Ucrainei o medie de 80 de miliarde de euro pe an. Datele experților au fost însă nu o dată contrazise de președintele SUA, care vede sume mult mai mari trimise Kievului, după cum i-a spus Donald Trump lui Volodimir Zelenski.
”Nu ai fost singur, nu ai fost singur. V-am dat, printr-un președinte prost, 350 de miliarde de dolari. V-am dat tot echipamentul militar. Tu și oamenii tăi sunteți curajoși, dar au trebuit să folosească armamentul nostru. Dacă nu ai fi avut echipamentul nostru militar, nu ai fi avut echipamentul nostru militar, acest război s-ar fi terminat în două săptămâni.”, spune Donald Trump.
Totuși valorile par altele, mai ales că Departamentul de Stat anunța oficial, la 20 ianuarie, că SUA a oferit asistență militară în valoare de 65,9 miliarde de dolari. Adăugând și ajutorul umanitar, tot nu ies la socoteală cele 350 de miliarde de care vorbește Donald Trump. Iar președintele american vrea înapoi banii, mai ales că, spune el, Uniunea Europeană își recuperează ajutoarele date Kievului. A fost nevoiue de o explicație a președintelui Franței Emmanuel Macron, care, într-o discuție cu Donald Trump, a explicat care este situația.
”Președintele ales Donald Trump s-a opus asistenței militare suplimentare pentru Ucraina și a făcut din încheierea unui acord de pace o prioritate pentru începutul său de mandat. Pe fondul disputelor din ultima vreme, o eventuală stopatre a ajutorului financiar și militar ar lăsa Ucraina și Europa într-o situație fragilă și periculoasă.”, spune Macron.