Cu 100 de ani în urmă, pe 25 iunie 1923, muncitorii de la atelierele Grivița au semnat actul de înființare a echipei de fotbal CFR București, care avea să devină Rapid București. Din lotul primei echipe a acelor vremuri făceau parte nume precum Gheorghe Florescu, Gogu Alexandru, Tudor Stan sau Tudor Petre, iar unii dintre jucători erau chiar muncitori la Atelierele Grivița. Printre aceștia se numărau Dumitru Constantinescu, Geza Ginger, Grigore Grigoriu sau Teofil Copaci, care era maistru de profesie și care a fost numit și președinte al clubului.
- Până la înființarea Rapidului, în România mai existau 14 cluburi. Primul a fost FK Csikszereda (Miercurea Ciuc), care a fost fondat în 1904. El a fost urmat de CFR Cluj, înființat în 1907.
Rapid împlinește 100 de ani pe 25 iunie 2023
Giuleștenii au o istorie destul de tumultoasă. Prima mare problemă a survenit în 1925, la nici doi ani de la înființare, când echipa a fost exclusă din campionatul districtual al Bucureștiului, pentru că a fost în imposibilitatea de a aduna 11 jucători, iar uneori nu dispunea nici de echipamente de joc.
În 1928, CFR București a câștigat campionatul Bucureștiului, însă a ratat promovarea la meci de baraj. În 1932, echipa a început să joace în prima divizie a României, chiar în anul înființării acestei competiții.
Numele Rapid a fost purtat prima dată de club în 1936, însă la câțiva ani după Al Doilea Război Mondial, echipa și-a schimbat din nou denumirea, în 1950, în Locomotiva București, denumire pe care a purtat-o timp de opt ani. După ce a trecut prin alte două retrogradări, clubul a revenit la numele de Rapid în 1958, iar de atunci au început și succesele.
- În 1967, Rapid a câștigat pentru prima dată titlul de campioană a României.
O nouă retrogradare a avut loc în 1974, dar Rapid a promovat în anul următor. Una dintre cele mai grele perioade din istoria clubului a venit însă în intervalul 1977 - 1983, când giuleștenii au jucat șase ani în Liga a doua.
Rapid, de la perioada de glorie, cu George Copos patron, la faliment
O etapă importantă a început în 1992, când secția de fotbal a clubului s-a desprins de celelalte secții sportive și a luat naștere Uniunea Fotbal Club Rapid, care a rămas în această formă până în 2001, atunci când s-a transformat în asociația non-profit "AFC Rapid București" (Asociația Fotbal Club Rapid).
A fost perioada în care Rapid a obținut cele mai multe succese din istoria sa, iar mare parte din această perioadă a fost sub patronajul lui George Copos. El a deținut echipa timp de 20 de ani, din 1993 până în 2013. În acest interval, Rapid a câștigat zece trofee: două titluri de campioană a Româmâniei (1999 și 2003), patru Cupe ale României și patru Supercupe ale României. Tot sub domnia lui Copos, Rapid a bifat și cea mai mare performanță pe plan european, prezența în sferturile de finală ale Cupei UEFA, acolo unde a fost eliminată dramatic chiar de Steaua, în 2006.
În decembrie 2012, Rapid a intrat în insolvență, iar în vara lui 2013, George Copos i-a cedat acțiunile lui Adrian Zamfir. Peste doar un an, clubul a fost preluat de Valerii Moraru. Moldoveanul a cedat apoi acțiunile către suporteri în toamna lui 2016, iar după câteva luni, clubul a falimentat.
În iunie 2018, după 18 licitații în care prețul mărcii Rapid a tot scăzut, Academia Rapid a cumpărat marca FC Rapid București, la a 19-a licitație, și a devenit, oficial, succesoarea clubului original. S-a pornit de la 3,7 milioane de euro + TVA, iar preţul final de vânzare a coborât până la 406.800 de euro + TVA.
Au urmat promovări succesive, iar în vara anului 2021, echipa a revenit în prima ligă, după șase ani. La acea vreme, acționari erau Victor Angelescu și cehul Martin Machon. Însă în aprilie 2022, Angelescu a cumpărat și partea de acțiuni de la Machon și a ajuns la 97%. La nici două luni distanță, în acționariatul Rapidului a intrat și Dan Șucu, patron la Mobexpert, care ulterior a împărțit același procent de acțiuni ca și Victor Angelescu. După încă un an, în iunie 2023, Șucu a mai cumpărat o parte din acțunile lui Angelescu și acum deține 70%.
- Rapid are în palmares trei titluri, 13 Cupe ale României și patru Supercupe ale României.
- Rapid se laudă și cu unul dintre cele mai frumoase imnuri ale unei echipe românești. În 1980, Adrian Păunescu a compus "Glasul roților de tren", iar Victor Socaciu l-a interpretat prima dată.
Rapid are unul dintre cele mai frumoase stadioane din România
În anul centenar, Rapid a încheiat pe locul 5 sezonul din SuperLigă, însă în stagiunea următoare echipa antrenată de Adrian Mutu are ca obiectiv clasarea pe podium, care ar asigura prezența în cupele europene.
Rapid are și un nou stadion. Vechea arenă Valentin Stănescu, care a fost construită în 1936, a fost casa giuleștenilor timp de 83 de ani. Ea a fost înlocuită cu noul stadion Rapid, unul ultramodern.
Pe 26 martie 2022, stadionul a fost inaugurat, la un meci cu Poli Timișoara, câștigat de giuleșteni cu 1-0. Dacă vechea arenă avea 19.100 de locuri, cea nouă dispune de doar 14.050 de locuri, însă este clasată în categoria 4 UEFA. Întregul complex beneficiază, în afara terenului de fotbal, de 8 săli de antrenament (atletism, popice, karate, judo, lupte, box, haltere, baschet/volei), 14 camere duble pentru sportivi, un restaurant și 184 de locuri de parcare.
- Rapidiștii plătesc anual 500.000 de euro drept costuri cu stadionul, după spusele lui Dan Șucu.
Rapid se poate lăuda cu niște suporteri care mereu au fost considerați speciali. Aceștia au obiceiul de a umple arena la aproape orice meci, ceea ce face ca atmosfera să fie asemănătoare cu cea de la echipele engleze de tradiție.
Momentul centenarului va reprezenta o sărbătoare grandioasă pentru Rapid, însă nu se va juca niciun meci aniversar, așa cum era de așteptat.
În schimb, potrivit anunțului clubului, Rapid va organiza pentru prima dată, în Giulești, Street Food Festival. Calea Giulești va fi închisă, de la Podul Grant până la intersecția cu strada 9 Mai. Vor fi organizate ateliere de creație, concerte live, o zonă de agrement pentru copii și un food court. Pe stadion vor fi concerte cu artiști precum Horia Brenciu, Connect-R, Felicia Filip, Rappa, Delia, Damian Drăghici Brothers, Andrei Ștefănescu, Hoynar, Amer1knu, Virginia, Teodora Dinu sau Cortes.