Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Queen și Adam Lambert revin în America de Nord cu Rhapsody Tour

Queen și Adam Lambert vor fi din nou în turneu. Este vorba despre show-ul Rhapsody Tour, care va reveni în America de Nord după patru ani.

Trupa a susținut turneul în Marea Britanie și Europa în 2022. Show-ul include piese noi, dar și hituri celebre precum We Will Rock You, Don't Stop Me Now și Somebody To Love.

Chitaristul Brian May, bateristul Roger Taylor și Adam Lambert se vor întoarce în această toamnă în America de Nord, regiunea în care au lansat inițial turneul. În 2020 trupa a fost nevoită să întrerupă spectacolele, din cauza pandemiei.

Acum, Queen anunță o nouă producție, cu piese noi în setlist dar și câteva surprize pe care membrii trupei nu vor încă să le dezvăluie.

Roger Taylor, toboșarul trupei Queen: "Încercăm constant să ne menținem interesul, pentru că este plăcut să schimbăm show-ul, chiar și în mici detalii. Și, evident, cântăm piese noi sau mai puțin cunoscute, dar în același timp păstrăm marile hituri pe care le știe toată lumea, pentru că oamenii vor să vadă ceea ce cunosc."

Primul tur din ultimii patru ani

Este pentru prima dată când trupa va susține un turneu în America de Nord în ultimii patru ani. Între timp, chitaristul Brian May a fost numit cavaler de către Regele Charles al III-lea.

Queen se află încă pe val și datorită filmului premiat cu Oscar "Bohemian Rhapsody" în 2018, pelicula biografică a lui Freddie Mercury, care a murit în 1991.

Brian May, chitaristul trupei Queen: "(N. red. Filmul) a atras un public mai tânăr. Iar tinerii sunt cei care iți dau energie, într-un fel. Energia tinerilor este ceea ce ne caracterizează. Întotdeauna a fost așa."

"Freddie Mercury nu poate fi înlocuit"

Perioada de pauza le-a oferit membrilor trupei ocazia să aprecieze și mai mult că au descoperit un nou solist în persoana lui Adam Lambert, care li s-a alăturat în 2011. Lambert le-a atras atenția celor de la Queen când a impresionat juriul de la American Idol, cu o piesă a trupei.

Adam Lambert, solist: "Freddie Mercury nu poate fi înlocuit. Este imposibil. Așa că ne-am asumat să-l onorăm în fiecare seară, la fiecare spectacol pe care îl facem. Este o sărbătoare care îl include pe Freddie. Și cred că publicul simte asta."

Turneul va avea 14 reprezentații în Statele Unite și Canada, și se va încheia la Los Angeles, în noiembrie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE