Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Putin ameninţă cu suspendarea acordului privind exporturile de cereale prin Marea Neagră

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a ameninţat joi că va suspenda participarea ţării sale la acordul privind exporturile de cereale prin Marea Neagră dacă partea rusă a înţelegerii nu va fi respectată, transmite EFE.

"Ne putem suspenda participarea la acest acord. Şi dacă ne spun că tot ceea ce ni s-a promis se realizează, să o facă ei mai întâi şi apoi vom participa din nou la acest acord", a declarat Putin în declaraţii pentru televiziunea publică rusă.

Liderul de la Kremlin a insistat că, pentru ca Moscova să prelungească pactul, trebuie să fie puse în aplicare promisiunile care i-au fost făcute privind exportul de alimente şi îngrăşăminte.

"Îl vom prelungi de îndată ce promisiunile care ne-au fost făcute vor fi îndeplinite", a spus Putin.

Totuşi, el a adăugat că "mai sunt câteva zile" până pe 17 iulie, când expiră acordul, de aceea Rusia se va gândi "cum să procedeze".

"Ne vom gândi. Încă mai sunt câteva zile. Ne vom gândi ce să facem", a subliniat el.

În ceea ce priveşte scrisoarea secretarului general al ONU, Antonio Guterres, trimisă săptămâna aceasta şefului de la Kremlin cu propunerea de a menţine în viaţă acordul, Putin a spus că nu a văzut-o încă.

"Nu am văzut această nouă scrisoare", a spus el, adăugând că Rusia este totuşi în contact cu ONU cu privire la situaţia din jurul acordului privind cerealele.

ONU încearcă să mențină acordul

Guterres i-a oferit anterior liderului rus un acord pentru facilitarea tranzacţiilor financiare ruseşti în schimbul prelungirii Iniţiativei Mării Negre.

Iniţiativa Mării Negre constă în două părţi: una pentru a facilita ieşirea cerealelor ucrainene şi cealaltă pentru a face acelaşi lucru pentru cerealele ruseşti, în special pentru îngrăşăminte, dar Rusia s-a plâns de la început că cea de-a doua parte nu este îndeplinită.

Propunerea este de a "ridica obstacolele care afectează tranzacţiile financiare (ruseşti) prin intermediul Băncii Agricole Ruse", fapt "exprimat cu mare îngrijorare de Rusia", şi în acelaşi timp de a permite grâului ucrainean să continue să tranziteze fără probleme Marea Neagră, a explicat ONU.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE