Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale, ar fi avut parte de un „dopaj electoral prin faptul că au fost cheltuieli netransparente”, a declarat sociologul Dan Jurcan, la Euronews România. Directorul de cercetare al IRES a amintit că Georgescu și-a declarat zero lei pentru cheltuieli electorale la Autoritatea Electorală Permanentă, cu toate că documentele descretizate din CSAT au scos la iveală „sume colosale”.
În direct la Euronews România, Dan Jurcan a reacționat în contextul în care Curtea Constituțională a publicat motivarea prin care a dispus anularea primului tur al alegerilor prezidențiale.
„Călin Georgescu poate să spună ce vrea pe Tiktok sau la televizor. Am asistat la o situație de dopaj electoral prin faptul că au fost cheltuieli netransparente. Știți că există anumite plafoane pentru cheltuieli în campanie în cazul tuturor candidaților.
Ori aici s-a produs de fapt frauda pentru că dânsul nu și-a declarat cheltuieli sau a declarat zero, dar de fapt în spate au fost sume colosale pe care probabil procurorii și cei care investighează le vor proba. Aici a fost înșelăciunea în toată această cursa electorală”, a afirmat directorul de cercetare al IRES, la Euronews România.
Sociologul Dan Jurcan, despre campania lui Georgescu: „Pe chestiuni legate de fonduri, totul e cuantificabil și poate fi atacat”
„Problema a fost de reglementare. Există un principiu în drept care spune că tot ce nu e interzis e permis. Întrebarea e: a fost reglementat acest aspect în legislația electorală din România sau nu? Pentru că atunci e destul de greu de combătut....
Pe chestiuni legate de fonduri, totul e cuantificabil și poate fi atacat. Dacă echipa domnului Călin Georgescu a fost inovativă și a reușit să folosească algoritmii de Tiktok în așa fel încât să-și creeze supraexpunere, bravo lui, atâta timp cât asta nu este reglementată.
Dar atâta timp cât au existat reglementări la nivelul UE, la nivel național, privind acest aspect, atunci se poate vorbi despre o încălcare a legii. Dar în mod clar, pe fonduri există se pare o astfel de încălcare”, a mai spus sociologul.