Frații Tate au plecat din Florida, dar procurorul general al acestui stat insistă ca ancheta din cazul lor să avanseze rapid.
Magistratul a declarat că în acest moment se investighează dacă nu cumva există victime și pe pământ american, după acuzațiile cu care cei doi se confruntă în România și Marea Britanie.
Procuror: Există victime care s-au manifestat în întreaga lume
”Ancheta este încă în desfășurare. Acești tipi sunt acuzați de infracțiuni destul de oribile în întreaga lume. Există victime care s-au manifestat în întreaga lume și ne uităm la posibile victime și la posibile comportamente care ar fi putut avea loc pe teritoriul Floridei.”, a declarat James Uthmeier, procuror general al statului Florida.
Andrew şi Tristan Tate au fost fotografiați (SE PUN poze Fratii Tate Gala UFC) la finalul săptămânii trecute la o gală UFC din Las Vegas, statul Nevada.
Au avut locuri VIP, chiar în apropierea cuștii unde se desfășurau luptele și s-au bucurat de atenția celebrului Dana White, președintele UFC, un apropiat al președintelui Donald Trump. Nu este clar dacă au plecat din Florida doar pentru acest eveniment sau au de gând să stea departe de investigația care îi vizează.
Procurorul general al acestui stat a vorbit despre situația lor pentru a doua oară în doar șapte zile. Prima oară a anunțat că pe numele lor s-a deschis o anchetă penală.
”Dacă vă luați de copiii noștri, vom veni după voi! Asta nu este politică, pur și simplu așa este. Acești tipi au ieșit în public, glumind, spunând: „Care este vârsta consimțământului în America? 15, 16, 17 ani, nu ne amintim...”. Este absurd și este oribil! Și oricine va apăra această practică este de partea greșită, asta este sigur. Dacă solicitați și traficați minori în statul nostru, locul vostru este în spate, într-o celulă întunecată și rece.”, a mai spus acesta.
Frații Tate au părăsit România pe 27 februarie, după ce procurorul de caz le-a ridicat interdicția. Totul s-a desfășurat la scurt timp după ce ambasadorul lui Donald Trump, Richard Grenell, l-a întrebat despre acest dosar pe ministrul de externe român, Emil Hurezeanu. Oficialul din guvernul Ciolacu a susținut că nu a văzut gestul ca pe o presiune din partea administrației de la Casa Albă.
”Am primit permisiunea de a zbura în Statele Unite și de a părăsi România. Atâta timp cât totul se face în secret. Nu am postat nimic și am pornit la drum la două dimineața, când toată lumea ar trebui să doarmă.”, anunțase Andrew Tate.
Frații Tate sunt anchetați în România în două dosare. În primul sunt acuzați că ar fi racolat femei pe care le-ar fi obligat să producă materiale pornografice.
În al doilea, procurorii vorbesc despre infracțiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor și spălare de bani. Ca să înfrunte aceste acuzații ar trebui să se întoarcă în România pe data 24 martie.
Frații Tate au probleme și în Marea Britanie, unde sunt acuzați de trafic de persoane și viol, iar pe numele lor există un mandat de arestare. Premierul Keir Starmer a fost întrebat în Parlamentul de la Londra dacă va cere extrădarea celor doi.