Cei patru copii ai Reginei Elisabeta a II-a, printre care şi Charles al III-lea, au vegheat vineri seară la sicriul Reginei, la Londra, înconjuraţi de numeroşi oameni, care au parcurs o coadă foarte lungă pentru a aduce un ultim omagiu Reginei, transmite Agerpres.
Aşezaţi în jurul sicriului, stând cu spatele şi cu capetele plecate, Charles, Anne, Andrew şi Edward au vegheat circa zece minute sicriul drapat cu steagul regal şi ornat cu coroana imperială, plasat pe un catafalc impozant în cea mai veche sală a Parlamentului britanic, Westminster Hall.
Un priveghi similar a avut loc luni la Edinburgh, unde sicriul cu rămăşiţele suveranei a sosit după decesul survenit pe domeniul Balmoral, în Scoţia, pe 8 septembrie.
Cu această ocazie, Andrew, privat de titlurile militare în urma unui scandal sexual, a fost autorizat să poarte uniforma, asemenea fraţilor săi.
Sursă foto: AP
În timpul acestui solemn „priveghi al prinţilor'', o tradiţie care datează de la moartea Regelui George al V-lea în 1936, mulţimea a putut defila în continuare prin faţa sicriului.
De asemenea, și Prințul Harry și-a purtat uniforma militară la priveghiul de sâmbătă pentru răposata sa bunică, Regina Elisabeta a II-a, prima sa apariție în ținută militară după mai bine de doi ani, însă nimeni nu știe cu adevărat dacă acest gest va duce către o împăcare între ducii de Sussex și Familia Regală britanică, potrivit Forbes.
Sursă foto: AP
Tatăl Prințului Harry, Regele Charles al III-lea, i-a acordat ducelui de Sussex permisiunea specială de a purta uniformă militară la priveghiul din Westminster Hall.
Prințul Harry a purtat îmbrăcăminte civilă în timpul ieșirilor publice de la moartea Reginei. Ducele de Sussex și-a pierdut rangurile militare onorifice în 2020, când a renunțat la îndatoririle princiare.
Odată cu moartea Reginei Elisabeta, Harry este acum cel de-al cincilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, în urma fratelui său, Prințul William, și a celor trei copii ai săi.