Bucurie imensă în familia SImonei Halep. Tatăl sportivei, Stere Halep, a aflat despre decizia TAS care îi permite Simonei să se întoarcă pe terenul de tenis. ”În cele din urmă adevărul a ieșit la iveală”, a declarat Simona Halep într-un comunicat de presă, după ce suspendarea i-a fost redusă de la 4 ani la 9 luni, de Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane.
”De când am zis că Dumnezeu va face dreptate, de atunci am fost liniștit. Știam că va face dreptate, atâta timp cât nu ești pătat în suflet. Totul se rezolvă doar cu răbdare. Cel mai scurt drum către Dumnezeu este răbdarea, dacă ai, ajungi acolo“, a spus tatăl Simonei Halep, în fața casei din Constanța.
Stere Halep a mai menționat că nu uită valul de critici venite din partea opiniei publice la începutului procesului.
„Au fost multe voci care au condamnat-o pe Simona, chiar și din România, că e trișoare, că a trișat. Uite că nu a fost așa“, a mai spus Stere Halep.
Suspendarea Simonei Halep, redusă de TAS de la 4 ani la 9 luni
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep şi i-a redus la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).
În comunicatul publicat de TAS marţi se precizează că tribunalul a făcut publica partea ''operativă'' a deciziei în acest caz, care a avut două părţi, prima în care substanţa interzisă roxadustat a fost detectată în proba de urină prelevată Simonei Halep pe 29 august 2022, în timp US Open, iar a doua acuzaţie legată de paşaportul biological sportive (ABP), mai precis o probă de sânge prelevată pe 22 septembrie 2022, caz în care s-ar fi făcut uz de o substanţă sau metodă interzisă. În decizia din 22 septembrie 2023, tribunalul independent al Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF) a găsit-o pe Halep vinovată de încălcarea regulamentului antidoping în ambele cazuri şi a dictat o perioadă de suspendare de patru ani.
Completul TAS a decis ca toate rezultatele oficiale realizate de Simona Halep din 29 august 2022 (data testului pozitiv) până pe 7 octombrie 2022 să fie anulate, incluzând retragerea oricăror medalii, titluri, puncte sau premii în bani. ''În consecinţă, apelul depus de ITIA este respins, iar cel înaintat de Simona Halep este parţial acceptat (cererea ei de a data suspendarea de la 29 august 2022 a fost respinsă)'', precizează TAS.