Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a formulat joi o serie de critici la adresa Chinei, atât cu privire la abordările politice cât şi la acţiunile economice ale Beijingului care dezavantajează UE, într-un discurs susţinut la Berlin.
"China a recurs tot mai mult la coerciţie comercială, la boicotul produselor europene şi la controale la export pentru materiile prime critice. Este suficient să ne gândim la recenta pregătire a unor posibile restricţii pentru exporturile de galiu şi germaniu, care sunt esenţiale pentru fabricarea de bunuri precum semiconductorii sau panourile solare", a menţionat Von der Leyen, potrivit agenţiei EFE.
"Deşi nu dorim să rupem legăturile cu China, trebuie să eliminăm riscurile în relaţia noastră şi ne construim strategia de reducere a riscurilor pe trei piloni: apărarea intereselor noastre economice legitime, dialogul pentru abordarea diferenţelor noastre şi diversificarea partenerilor noştri" pentru a reduce dependenţa excesivă a UE faţă de China în aprovizionarea cu unele produse şi materii prime, a rezumat şefa Comisiei Europene.
Șefa Comisiei Europene a dezaprobat subvențiile Chinei
Von der Leyen a dezaprobat în mod special subvenţiile pe care statul chinez le oferă pentru fabricarea vehiculelor electrice, ceea ce scade competitivitatea producătorilor europeni. "Există în China o supracapacitate evidentă (pentru producţia de vehicule electrice), iar această supracapacitate va fi cu siguranţă exportată, mai ales dacă supracapacitatea este stimulată de subvenţii directe şi indirecte", a explicat şefa executivului comunitar, potrivit Politico.eu.
Ea a criticat şi "abordarea diplomatică şi militară a Chinei", în acest discurs susţinut la un eveniment organizat în comun la Berlin de think-tank-urile Consiliul European pentru Relaţii Externe şi MERICS, cel din urmă fiind sancţionat de Beijing pentru "prejudicierea severă a intereselor şi suveranităţii Chinei şi răspândirea cu rea intenţie de minciuni şi dezinformări".
"Postura agresivă a Chinei în Taiwan, în mările Chinei de Sud şi de Est, dacă priviţi asta, afectează nu doar partenerii noştri, de exemplu Filipine (...), ci afectează de asemenea postura noastră şi economiile noastre globale, propriile noastre lanţuri de aprovizionare", a remarcat Von der Leyen.
China "are o agendă prin care doreşte să schimbe regulile în favoarea intereselor naţionale", ceea ce "este contrar intereselor noastre şi valorilor noastre" europene, şi-a continuat criticile la adresa Beijingului preşedinta Comisiei Europene.
"Trebuie să recunoaştem un element expres de rivalitate în relaţia noastră. Dar această rivalitate nu trebuie să fie neapărat ostilă. Poate fi constructivă. De aceea trebuie să fim echilibraţi şi strategici în răspunsul nostru", a concluzionat ea, subliniind că UE trebuie să continue cooperarea cu China, două domenii în care aceasta este posibilă fiind combaterea schimbărilor climatice şi protejarea biodiversităţii.
Discursul său vine la o zi după întrevederea pe care au avut-o la San Francisco preşedinţii american şi chinez, Joe Biden şi Xi Jinping, şi cu trei săptămâni înaintea vizitei pe care Ursula von der Leyen o va efectua la Beijing pentru summitul UE-China. "Vom merge în China cu bună credinţă. Nu ne vom feri să ne exprimăm preocupările", a asigurat ea.
Ultima vizită a preşedintei Comisiei Europene în China a fost în aprilie, vizită desfăşurată în paralel cu cea a preşedintelui francez Emmanuel Macron. Spre deosebire de Macron, Von der Leyen a avut atunci parte de o primire rece din partea oficialităţilor chineze, în timp ce pe reţelele de socializare din China ea era prezentată drept o "marionetă" a SUA.