Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Polonia vrea să desfăşoare circa 10.000 de soldaţi la granița cu Belarus

Polonia are în vedere desfășurarea a circa 10.000 de soldați la granița de est cu Belarus. Anunțul a fost făcut de ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, potrivit Agerpres.

"Vor fi circa 10.000 de soldaţi, din care 4.000 vor fi direct angajaţi în operaţiunile de sprijinire a poliţiei de frontieră şi alţi 6.000 ca întăriri", a declarat Mariusz Blaszczak într-o intervenţie la un post de radio polonez.

2.000 de soldați sunt deja la graniță

Ministrul apărării polonez anunţase cu o zi în urmă trimiterea în termen de 15 zile a 2.000 de soldaţi pentru consolidarea frontierei cu Belarus. Aceștia urmau să se alăture celorlalți 2.000 deja desfăşuraţi în această zonă.

Polonia, ţară membră a NATO, a avertizat recent împotriva ameninţării cu provocări din partea Belarusului, aliat al Moscovei, şi a potenţialelor pericole ridicate de gruparea rusă de mercenari Wagner, cu sediul pe teritoriul belarus. Varşovia acuză Minskul şi Moscova de orchestrarea unui nou flux de migranţi în Uniunea Europeană cu scopul destabilizării regiunii.

Potrivit Gărzii de frontieră poloneze, 19.000 de migranţi au încercat să intre în Polonia de la începutul acestui an, faţă de 16.000 pe parcursul întregului an 2022. Numai luna trecută, peste 4.000 de migranţi au încercat să traverseze frontiera poloneză, conform acesteia.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE