Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Polonia, Slovacia și Ungaria aplică propriile restricții privind cerealele ucrainene, în pofida deciziei UE

Guvernele din Polonia, Slovacia și Ungaria vor impune propriile restricții asupra cerealelor importate din Ucraina, deși Comisia Europeană a anunțat vineri că ridicarea restricției, relatează agenția Reuters.

Guvernul slovac a anunțat că a hotărât ”să interzică importul lor la nivel naţional până la sfârşitul anului", conform AFP.

De asemenea, un embargo asupra cerealelor ucrainene a fost prelungit de Guvernul din Polonia.

"Vom extinde această interdicție în pofida dezacordului Comisiei Europene. Vom face acest lucru pentru că este în interesul fermierului polonez", a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki.

Ministrul polonez al Dezvoltării, Waldemar Buda, a scris într-o postare pe platforma de socializare X (fosta Twitter) că a semnat regulamentul polonez de interzicere, care va fi în vigoare pentru o perioadă nedeterminată de timp începând cu miezul nopții.

Totodată, Ungaria a impus o interdicție națională de import pentru 24 de produse agricole ucrainene, inclusiv cereale, legume, precum și pentru mai multe produse din carne și miere, potrivit unui hotărâri guvernamentale făcute publice vineri.

În condițiile în care Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria au interzis temporar importurile unor produse agroalimentare ucrainene, în special cereale, Comisia Europeană a ajuns la un acord, la sfârşitul lunii aprilie, cu aceste patru state, inclusiv cu România, pentru ca acestea să faciliteze tranzitul cerealelor ucrainene, în schimbul unor "măsuri excepţionale de salvgardare" aplicate pentru patru produse agricole ucrainene, respectiv grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui, acord care a expirat pe 15 septembrie, notează Agerpres.

Cele cinci ţări ceruseră Comisiei Europene prelungirea acestei interdicţii. Solicitarea a fost, în cele din urmă, respinsă de Bruxelles, care a motivat că "distorsiunile de pe pieţele celor cinci state membre care sunt vecine cu Ucraina au dispărut”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE