Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Politico: Ce urmează după victoria lui Merz în alegerile din Germania

Alianța conservatoare a lui Friedrich Merz a câștigat alegerile parlamentare naționale din Germania, iar extrema dreaptă a înregistrat cel mai mare scor din istoria sa.

Alianța conservatoare compusă din Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a lui Merz și partidul bavarez, Uniunea Creștin-Socială (CSU), s-au clasat cu mult înaintea tuturor celorlalte partide - 28,5 %, după numărătorea preliminară.

Merz, care va fi următorul cancelar al Germaniei după ce va ajunge la un acord privind o coaliție cu alte partide, a făcut apel la formarea rapidă a unui guvern până la Paște cel târziu.

„Lumea nu ne va aștepta și nici nu va aștepta discuții și negocieri îndelungate”, le-a spus Merz susținătorilor partidului. „Acum trebuie să ne recăpătăm rapid capacitatea de a acționa, astfel încât să putem face ceea ce trebuie acasă, astfel încât să fim din nou prezenți în Europa, astfel încât lumea să vadă că Germania este guvernată din nou în mod fiabil”.

„Prioritatea mea absolută va fi să întăresc Europa cât mai repede posibil, astfel încât, pas cu pas, să putem obține cu adevărat independența față de SUA”, a declarat Merz. „Nu am crezut niciodată că va trebui să spun așa ceva într-o emisiune de televiziune. Dar după declarațiile lui Donald Trump de săptămâna trecută, este clar că americanii, cel puțin această administrație, sunt în mare parte indiferenți față de soarta Europei.”

În urma votului de duminică, Alternativa pentru Germania (AfD), un partid de extremă-dreapta cu puternice poziții anti-migrație și pro-Rusia, ar urma să se claseze pe locul al doilea cu 20,7%. Acesta ar fi cel mai bun rezultat al partidului într-un scrutin național.

Alice Weidel, candidata AfD pentru funcția de cancelar, a descris rezultatul preliminar drept un „succes istoric”, notează Politico.

Performanța partidelor mici este esențială pentru stabilitatea viitoarei coaliții

Cea mai puțin previzibilă întrebare din seara alegerilor a fost ce se va întâmpla cu cele trei partide mici care se află în sondaje aproape de pragul de cinci procente necesar pentru a ajunge în Bundestag?

Rezultatele obținute de aceste partide - Partidul Stângii, Partidul Liberal al Democraților Liberi (FDP) și Alianța populistă de stânga Sahra Wagenknecht (BSW) – sunt esențiale pentru a determina cât de ușor poate forma Merz o coaliție și cât de stabilă va fi aceasta.

Partidul Stângii a obținut 8,8 procente, conform proiecțiilor preliminare, beneficiind de o creștere uriașă a sprijinului în rândul tinerilor alegători indignați de ascensiunea extremei drepte. Cât despre FDP și BSW, s-ar părea că cele două nu vor trece pragul de 5 procente.

Merz ar putea forma o coaliție bipartită cu Partidul Social Democrat (SPD) de centru-stânga al actualului cancelar Olaf Scholz. Dacă BSW ar fi reușit să intre, Merz ar fi avut nevoie și de Verzi pentru a forma o majoritate.

Merz, rivalul lui Merkel

Ascensiunea lui Merz la putere vine într-un moment critic pentru Europa. Războiul din Ucraina și mai ales poziția administrației Trump față de Europa și Rusia, ridică semne de întrebare cu privire la angajamentul americanilor față de apărarea Continentului. Asta înseamnă că mandatul de cancelar al lui Merz ar putea fi cel mai important de după Războiul Rece.

Merz va deveni primul lider german de centru-dreapta de la demisia Angelei Merkel în 2021. Deși provin din același partid, cei doi sunt rivali înverșunați, iar în timpul campaniei electorale Angela Merkel l-a criticat pe Merz pentru relațiile sale cu extrema dreaptă.

AfD este pe cale să devină cea mai mare forță de opoziție din parlament, deoarece toate partidele principale au exclus intrarea într-o coaliție cu acesta.

Între timp, SPD, de centru-stânga, a înregistrat cea mai slabă performanță într-un scrutin parlamentar național, clasându-se pe locul al treilea cu 16,5%. Verzii de centru-stânga, care au guvernat în coaliție cu SPD, s-au clasat pe locul al patrulea, cu 12,3%.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE