„La volumul dumneavoastră, vă ajung 100 de grame de jumări!” Este replica dată de ministrul Agriculturii - unui jurnalist care l-a întrebat dacă i se pare normal ca un kilogram de jumări să coste 120 de lei. Dialogul a avut loc la târgul organizat în curtea ministerului Agriculturii, acolo unde producătorii spun că vând mai ieftin produsele decât la alte târguri cu produse tradiționale.
„Jurnalist: Domnule ministru, un kilogram de jumări costă 120 de lei. Cum vi se pare?
Petre Daea: Dumneavoastră, la mărimea pe care o aveți, nu este bine să luați un kilogram de jumări. Vă ajung 100 de grame.
Jurnalist: Aveți o problemă cu persoanele grase?
Petre Daea: Nu am niciun fel de problemă. Am toată dragostea pentru oameni indiferent cum arată, iar dvs. arătați atât de bine încât vă ofer o jumară.
Jurnalist: Păi m-ați făcut gras şi acum….
Petre Daea: Nu v-am făcut gras, vă fac cum sunteţi.”
Târgul de produse tradiționale
Dialogul dintre ministru și jurnalist a avut la inaugurarea târgului de produse tradiționale din curtea ministerului Agriculturii. Producători locali au venit cu mâncăruri gătite ca la mama acasă și, mai ieftine, spun ei.
La ministerul Agriculturii poți găsi produse tradiționale de sărbătorea, o porție de cinci sarmale costa 20 de lei, bulzul pe grătar 20 de lei, iar tocana 30 de lei.
„Să facă în fiecare săptămână, cred că toți românii sunt dornici de produse tradiționale românești,” a spus Petre Daea, ministrul Agriculturii.
Deși temperatura nu a fost prietenoasă cu vizitatorii, atmosfera a fost întreținută de artişti de la Ansamblul Folcloric „Doina Oltului”. Pentru acest târg au venit la București producători din mai multe zone ale țării. Evenimentul rămâne deschis până luni, 19 decembrie, între orele 9:00-19:00.