Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Percheziții într-un dosar privind fraude cu terenuri ale statului în Herăstrău. Prejudiciul, 10 milioane de euro

Procurorii DNA fac, marți, percheziţii domiciliare în 11 locaţii din Bucureşti - sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice - într-un dosar de corupţie legat de atribuirea ilegală a 24 de terenuri aflate în proprietatea statului, transmite Agerpres.

Conform unor surse judiciare, persoanele implicate în acest caz identificau terenuri aflate în proprietatea statului, în special în Sectorul 1 al Capitalei, în apropiere de Parcul Herăstrău, apoi falsificau sentinţe civile din instanţe care atestau în mod fals dreptul lor de proprietate şi, cu complicitatea unor funcţionari din Primării şi de la Cadastru, reuşeau să le pună în aplicare. Ulterior, vindeau terenurile, obţinând în acest mod 10 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al DNA, în dosar se efectuează cercetări ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2014 - 2023, în legătură cu obţinerea pe nedrept a 24 de terenuri aflate în proprietatea statului situate pe raza municipiului Bucureşti.

Profitul obţinut din tranzacţionarea ulterioară a acelor terenuri depăşeşte suma de 10 milioane de euro.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE