Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Pe urmele lui Harry Potter, la universitate. Studenții din Marea Britanie vor putea obține o diplomă în științe oculte

Fanii lui Harry Potter sau cei pasionați de magie vor putea studia istoria vrăjitoriei care a fascinat lumea încă din cele mai vechi timpuri. O universitate din sud-vestul Marii Britanii introduce în programa școlară un master în științe oculte. Va fi prima universitate din Regat care va oferi o diplomă în domeniu. 

Universitatea din Exeter a decis să introducă un master de un an pentru studiul magiei și al științelor oculte. Cursanții vor studia cărți din secolul al 16-lea și vor avea ocazia de a învăța despre simbolistica dragonilor în literatura occidentală, despre legenda Regelui Arthur sau despre femeile care se ocupau cu vrăjile în Evul Mediu. 

Catherine Rider, Profesor de istorie medievală, Universitatea Exeter: ”Cred că magia este ceva foarte prezent în conștiința culturală în acest moment, iar acest lucru se datorează în parte efectului unor cărți precum Harry Potter. Generația de copii care a crescut cu aceste cărți a ajuns acum la vârsta studenției. Vom studia diversele tipuri de vrăji, din culturi diferite, vom analiza de ce au fost concepute în felul în care au fost concepute, ideile pe care le transmiteau și de ce erau aceste lucruri atât de pline de înțelesuri pentru oameni. Astfel, ne oferă o perspectivă de ansamblu asupra societății, credințelor și psihologiei.”

Susanna Kirby, clarvăzătoare: ”Cred că este o mare oportunitate pentru următoarea generație să descopere moștenirea lor, cultura, să afle mai multe despre meserie și despre istoria lumii. Și șansa ca ei să devină mai încrezători în forțele proprii.”

Masterul va fi introdus începând de anul viitor, când studenții vor putea învăța despre tot felul de ritualuri și de ce au fost ele importante de-a lungul istoriei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE