Evenimentele din ultima vreme din Rusia au determinat Parlamentul European să adopte o nouă rezoluție care condamnă opresiunea regimului rus, mai ales după decesul opozantului lui Putin, Alexei Navalnîi. De altfel, văduva lui, Iulia Navalnaia, s-a adresat miercuri Parlamentului European.
Parlamentul European adoptă o rezoluție care condamnă opresiunea din Rusia
Sesiunea de vot s-a desfășurat în orașul francez Strasbourg, conform Euronews.com. Aspectele abordate au fost cele care au vizat necesitatea acțiunii UE în sprijinul deținuților politici și al societății civile asuprite din Rusia, precum și urgența unui sprijin puternic al UE pentru Ucraina, la doi ani de la începutul invaziei ruse.
Rezoluția precizează că atât statul rus, cât și președintele Vladimir Putin poartă responsabilitatea penală și politică pentru moartea lui Navalnîi. Astfel, a fost solicitată o anchetă internațională independentă și transparentă cu privire la circumstanțele morții sale.
Navalnîi, cel mai cunoscut lider al opoziției din Rusia, a murit subit într-o colonie penală din zona arctică a Rusiei, pe 16 februarie, în timp ce executa o pedeapsă de 19 ani, sub acuzația de extremism, printre altele.
- Ce vrea să demonstreze Kremlinul prin moartea lui Navalnîi și de ce funeraliile devin "miza majoră". Analist: "Un semnal către puterile occidentale"
- Navalnîi, ucis înaintea unui schimb de prizonieri, "la ordinul lui Putin". Opozantul rus urma să fie eliberat și trimis în Germania, potrivit echipei sale
Mama lui Navalnîi a militat public pentru a-i fi predat cadavrul fiului ei. În cele din urmă, autoritățile ruse i-au predat corpul pe 24 februarie.
Familia a reușit, în cele din urmă, să programeze înmormântarea lui Alexei Navalnîi pe 1 martie, pentru că, în ciuda tuturor încercărilor, toate firmele de pompe funebre refuzau să organizeze evenimentul atunci când auzeau despre cine este vorba, după cum a spus purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi.
Mai multe surse au precizat că aceste tergiversări privind accesul familiei la trupul lui Navalnîi ar fi fost făcute cu scopul de a ascunde eventuala otrăvire a opozantului lui Putin. De altfel, familiei nu îi este permisă nici autopsia, iar motivele ar fi aceleași.