Parchetul European, condus de Laura Codruța Kövesi, ar putea ancheta de anul viitor și fraudele cu fonduri europene. Și nu doar în țările din spațiul comunitar, dar și în cele vecine Uniunii Europene, precum Ucraina, care acum are doar statut de candidat.
Anunțul a fost făcut de la Strasbourg, pentru Euronews, de negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE pe 2024, Siegfried Mureșan.
Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL: Instituția procurorului-șef european se lărgește acum. Chiar anul viitor, am propus acum în Parlamentul European, să acordam un buget crescut instituției procurorului-șef european, pentru a putea investiga, ancheta și combate orice nereguli sau fraude cu fonduri europene, în Uniunea Europeană sau în vecinătate.
Aici mandatul trebuie să fie unul precis și va fi nevoie de o specificare la nivelul mandatului instituției procurorului european a faptului că procurorii pot acționa și acolo. Oficiul European de Luptă Antifraudă deja a acționat în Ucraina, are o bază legală extrem de stabilă pentru a acționa în Ucraina și cooperează la rândul său cu instituția procurorului-șef european, face schimb de informații, de date. Știm sigur că Oficiul European de Luptă Antifraudă, care a fost deja prezent în teritoriul Ucrainei poate fi prezent și în viitor. Știm că instituția procurorului european poate sprijini din linia a doua și știm că autoritățile din Ucraina sunt dispuse să avem un mandat și o prezență cât mai amplă a tuturor instituțiilor europene.
Deci vom vedea ce rol va avea și instituția procurorului-șef european. Dacă va avea rol de primă linie, de a face misiuni la fața locului sau dacă va lucra cu Oficiul European de Luptă Antifraudă.