Curtea de Apel Iași a dispus arestarea preventivă a opt dintre cele 28 de persoane reținute în dosarul drogurilor vândute în dispozitive de vapat și în jeleuri, denumit de procurori ”Fabrica de visse”.
Printre cele opt persoane arestate se numără Philipp Fuhrmann, patronul fabricii din comuna ieșeană Miroslava și șapte dintre angajații săi. În schimb, magistrații Curții de Apel Iași au menținut decizia arestului la domiciliu în cazul polițistului din cadrul IPJ Iași care ambala produsele din fabrică, notează Agerpres.
”Dispune emiterea de îndată a mandatelor de arestare preventivă pentru inculpaţii Iulian-Ionuţ Bogatu, Costel-Bogdan Toma, George Mădălin Ciucă, Mihnea-Leonard Loghin, Constantin Olăraşu, Alexandra Iftime, Radu Zonda şi Philipp Fuhrmann.
Menţine dispoziţiile încheierii contestate privind pe inculpatul Vlad-Constantin Acatrinei, plată a onorariilor apărătorilor desemnaţi din oficiu şi plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în fond în vederea soluţionării propunerii de arestare preventivă", se precizează în minuta Curţii de Apel Iaşi.
Decizia a fost pronunțată, la o săptămână după ce Tribunalul Iași a respins cererea procurorilor de arestare a nouă persoană. În cazul a opt dintre ele, judecătorii Tribunalului Iaşi au dispus arestul la domiciliu, iar al patronului fabricii, Philipp Fuhrmann, a fost plasat sub control judiciar.
Hotărârea a fost contestată atât de procurori cât şi de avocaţii inculpaţilor, dosarul fiind judecat de Curtea de Apel Iaşi.
Acuzațiile DIICOT în cazul dosarului ”Fabrica de vise”
Pe 20 septembrie, procurorii DIICOT Iaşi au dispus reţinerea a 28 de persoane, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii. În acest caz, anchetatorii ieşeni au efectuat marţi 121 de percheziţii domiciliare în 23 de judeţe.
"S-a reţinut că, începând cu finele anului 2022, mai multe persoane care sunt angajate sau controlează două societăţi comerciale de pe raza judeţului Iaşi au constituit un grup infracţional organizat având ca scop importul, exportul, producerea, fabricarea şi alte operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În acest context, aceştia produc şi comercializează dispozitive electronice de vapat şi produse de tip 'edibles' (jeleuri, prăjituri, drajeuri etc), cunoscând că au în compoziţie substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, identificându-se în cursul investigaţiilor substanţele HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P şi în unele cazuri inclusiv THC. De asemenea, s-a stabilit că, în perioada octombrie 2022 - septembrie 2023, membrii grupului infracţional au produs în vederea comercializării peste 100.000 de dispozitive tip Vape, care conţineau substanţe care produc efecte psihoactive (HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P) de natură a pune în pericol viaţa persoanelor care le consumă", potrivit unui comunicat al DIICOT.
În urma investigaţiilor au fost identificate 28 de firme care comercializau astfel de produse la nivel naţional, profitând de faptul că dispozitivele de tip "vape" se pot comercializa la liber, iar jeleurile pot fi vândute oricărei persoane, au menționat procurorii DIICOT.
Mai mult, anchetatorii susțin că minorii au acces la aceste substanţe care le pun în pericol viaţa.
La acea dată, DIICOT menţiona că investigaţiile efectuate au relevat o creştere exponenţială în rândul tinerilor (preponderent în zona şcolilor şi liceelor) a consumului de produse de tip "Vape", care au în compoziţie derivaţi din plante de canabis şi prin urmare un efect psihoactiv.
"O parte din aceste produse au în componenţă un produs chimic, derivat al THC-ului (obţinut în mod sintetic), cu denumirea generică HHC (hexahydrocannabinol), o substanţă ce are capacitatea de a produce efecte psihoactive (stări de euforie, halucinaţii şi chiar probleme medicale temporare), asemănătoare consumului de canabis şi comparabile celor induse de consumul noilor substanţe psihoactive, denumite generic 'etnobotanice'. Din cercetările efectuate, a mai rezultat că dispozitivele de tip 'vape' care au în componenţă HHC sunt comercializate preponderent pe piaţa on-line (site-uri de specialitate şi site-uri notorii care au ca obiect de activitate comerţul general cu diferite produse), dar şi în cadrul unor magazine situate în centre comerciale. Cu privire la potenţialul psihoactiv al substanţei HHC, EU Early Warning System (EWS) a emis primele avertizări în luna octombrie 2022, substanţa în sine fiind în prezent intens monitorizată de către European Monitoring Center for Drugs and Drug Addiction (EMCDDA)", mai arăta DIICOT.