Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Opt candidați în cursa pentru succesiunea lui Boris Johnson, lansată oficial

Cursa pentru Downing Street a fost lansată oficial, cu opt candidaţi conservatori ce vor concura pentru a-i succeda premierului britanic Boris Johnson, după ce au obţinut, marţi, numărul de susţineri necesare, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Fostul ministru al finanţelor Rishi Sunak, fostul ministru al apărării Penny Mordaunt, şefa diplomaţiei Liz Truss şi deputatul Tom Tugendhat au obţinut fără probleme cele 20 de susţineri necesare pentru a deveni oficial candidaţi la funcţia de preşedinte al Partidului Conservator şi, prin urmare, la postul de prim-ministru, a anunţat Comitetul 1922, grup parlamentar conservator însărcinat cu stabilirea regulilor scrutinului.

Noul ministru al finanţelor, Nadhim Zahawi, consiliera juridică a guvernului (Attorney General) Suella Braverman, fostul secretar de stat pentru Egalitate, Kemi Badenoch şi fostul ministru al sănătăţii, Jeremy Hunt, sunt de asemenea în cursă.

Boris Johnson a demisionat, după ce în jur de 60 de membri ai executivului său şi-au înaintat demisiile, ca semn de protest în contextul numeroaselor scandaluri în care a fost implicat premierul. Cu toate acestea, Boris Johnson va rămâne premier până când va fi cunoscut succesorul lui, pe 5 septembrie.

Începând de miercuri, cei opt candidaţi vor trebui să ralieze 30 de deputaţi cauzei lor, dacă doresc să treacă de primul tur de vot. Un al doilea tur este prevăzut să aibă loc joi şi un altul, dacă va fi necesar, va avea loc vineri.

Obiectivul este să nu fie mai mult de doi candidaţi, înainte de vacanţa parlamentară, care începe pe 22 iulie. Numele viitorului premier al Regatului Unit va fi cunoscut în septembrie, în urma unui vot final deschis membrilor partidului.

Marţi dimineaţa erau 11 candidaţi pentru locul lui Boris Johnson, însă trei dintre ei, printre care fostul ministru al sănătăţii Sajid Javid, s-au retras pe măsură ce se apropia termenul limită pentru depunerea candidaturilor.

Casele de pariuri îi plasează pe Rishi Sunak şi Penny Mordaunt pe picior de egalitate, urmaţi de Liz Truss.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE