Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

O nouă zi de foc în Grecia. Pompier român: Nu cred că suntem eroi, suntem oameni

Dacă mergeți vacanță în Grecia, nu uitați să activați sistemul RoAlert. Veți primi un mesaj de avertizare în cazul în care izbucnește un incendiu în apropierea locației în care vă aflați. Lupta cu focul continuă în insulele Rodos, Corfu și Evia.

Lt. Col. Vasileios Bikas este de 3 ani ofițerul de legătură al delegației române de pompieri care au venit în misiune în Grecia. Acesta a vorbit la Euronews România despre lupta cu flăcările din Grecia

„Este o mare problemă cu aceste incendii de pădure în Rodos. De aceea am decis să avem o echipă românească pentru a ajuta eforturile pompierilor greci. Acum sunt 52 de pompieri români sub comanda lui Csilik Alexandru și aș vrea să îi salut și pe ei. Pompierii din România ne ajută și am mai lucrat trei ani la rând cu ei. Am început cooperarea noastră strânsă din 2021”, a spus Vasileios Bikas.

Vasileios Bikas a vorbit și despre obiectivele pompierilor români în Grecia.

„Prima prioritate este aceea de a salva vieți și mă refer la vieți umane dar și animale. A doua prioritate este să protejeze casele și infrastructura tehnică. Deci misiunea lor este să-I ajute pe pompierii locali și fac tot ce pot. Au intervenit până acum în patru locuri”.

Misiunea pompierilor români

Din insula Rodos, col. Csilik Alexandru a vorbit și el despre operațiunile de stingere a incendiilor din Grecia.

„În acest moment ne aflăm lângă localitatea Malonas. Tocmai am încheiat o intervenție. S-a aprins o plantație de măslini și am reușit să lichidăm focul. Suntem dispuși în patru sectoare în această localitate. Acest incendiu era în dezvoltare și venea către comunitate, dar împreună cu pompierii eleni și cu cetățenii, am reușit să-l localizăm și să oprim propagarea către casele oamenilor”.

„Noi suntem pe insula Rodos de ieri dimineața. După care ne-am cazat într-o bază militară. La o oră după ce ne-am cazat, ofițerul de legătură elen ne-a și solicitat să intervenim într-o localitate, într-o zonă urbană. Aici ni s-a solicitat să intervenim pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la o locuință și existau niște informații potrivit cărora ar fi fost o persoană în interior. Colegii mei au intervenit și spre fericirea noastră nu am găsit pe nimeni în interior. La efectuarea unei recunoașteri pe perimetrul casei respective, domnul locotent Daniel Vlaic, a intervenit și a salvat doi iepurași și o pisică care aveau deja blanița arsă.”

Daniel Vlaic a povestit cum a salvat animalele: „Animalele aveau blănița arsă, erau intoxicate cu fum. Împreună cu colegii mei le-am spălat, le-am udat, după care le-am dus către colegii noștri eleni pentru a le duce la un veterinar. Din informațiile pe care le avem animalele sunt în regulă. Deci a fost o misiune cu final fericit”.

Csilik Alexandru spune că pompierii români nu sunt eroi, chiar dacă populația din Grecia îi vede în felul acesta: „Nu cred că suntem eroi. Suntem și noi oameni, suntem pompieri ca și pompierii din Grecia”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE