Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a decis, miercuri, numirea lui George Niculescu în funcţia de preşedinte al Comitetului de reglementare a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Niculescu a primit 256 de voturi "pentru" şi 24 "împotrivă", potrivit Agerpres.
”În primul rând, rolul ANRE ului este să fie un arbitru în piața de energie. Cu siguranță că aceasta analiză pe care o voi face va scoate în vedere ce avem de făcut. Rolul va fi unul proactiv, mai degrabă de a preveni, nu pentru a remedia
Cred că piața de energie trebuie să-și revină. Îmi doresc să văd prețuri cât mai aproape de cele din 2019, mai mici decât acum”, a spus Niculescu.
Pentru funcţia de vicepreşedinte al ANRE a fost ales Gabriel Andronache - 263 voturi "pentru" şi 6 voturi "împotrivă".
Cele două funcţii vacante de membru în Comitetul de reglementare al ANRE vor fi ocupate de Bumb Sorin - 260 de voturi "pentru" şi 80 "împotrivă" şi Cornelia Sulger - 244 de voturi "pentru" şi 96 împotrivă".
UDMR nu a participat la votul privind conducerea ANRE
Senatul și Camera Deputaților s-au reunit în ședință comună, începând cu ora 13, pentru a vota noua conducere a ANRE, arbitrul pieței de energie. Subiectul a creat dispute în coaliție, după ce UDMR a fost eliminată din conducerea instituției, posturile fiind împărțite între PNL și PSD.
Șefia a fost disputată între PNL și PSD. Pe aceasta și-au adjudecat-o liberalii, în timp ce social democrații și-au păstrat funcția de vicepreședinte, în detrimentul celor de la UDMR, care au deținut funcția, încă din 2007.
Maghiarii au fost eliminați complet din conducerea instituției, fapt care i-a nemulțumit pe aceștia, care au decis să boicoteze ședința de plen de miercuri. Senatorii și deputații UDMR nu au participat la acest vot.
"Considerăm că nu e nevoie să votăm şi noi şi să participăm la acel fenomen unde nu e nevoie de cunoştinţele, de specialiştii UDMR. A fost o comunicare clară, dar pe acest subiect, ANRE, PNL-PSD au decis să ia toate locurile, în speţă PNL a luat şi poziţia de vicepreşedinte şi un membru în Comitetul de reglementare", a explicat senatorul Lorant Antal.
Potrivit senatorului, această poziţie a UDMR "nu are legătură cu funcţionarea coaliţiei de guvernare".
Liderul grupului parlamentar al UDMR de la Camera Deputaţilor, Csoma Botond, a declarat miercuri că Uniunea a propus pentru funcţia de vicepreşedinte al ANRE un profesionist, în persoana lui Nagy-Bege Zoltan, "şi nu un politruc".
Actualele mandate ale conducerii ANRE au expirat încă din luna octombrie a anului 2022. Acestea au fost prelungite cu 6 luni prin ordonanță de urgentă, în plin scandal al crizei prețurilor la energie, vreme în care fosta conducere a ANRE a fost acuzată ca nu s-a implicat și că este principala vinovată că prețurile la energia electrică și la gazele naturale au crescut foarte mult, în urma războiului din Ucraina.