Sute de taximetriști din Roma s-au strâns din nou în fața Guvernului și au scandat împotriva premierului Mario Draghi. Deși numele prim-ministrului italian nu apare explicit în cel mai recent scandal care implică, la nivel european, compania Uber, jurnaliștii The Guardian susțin că această companie de ride-sharing a finanțat politicieni din Italia, Franța, Germania și Rusia.
În același timp, guvernul italian a prezentat anterior un proiect legislativ care ar liberaliza, printre altele, piața de ride-sharing, care este în prezent foarte reglementată și protejată. Asta a dus la proteste ale taximetriștilor în întreaga țară, potrivit thelocal.it.
„Nu vrem ca Uber să intre în Italia! Sunt o corporație internațională care nici măcar nu plătește taxe în Italia. Ei plătesc taxe în străinătate, în timp ce noi plătim taxe aici. Vor să ne înfometeze!”, a afirmat un protestatar.
Poliția a închis zona din jurul sediului guvernului și a blocat avansul demonstranților, care au devenit din ce în ce mai violenți. Mai mulți sindicaliști au reușit totuși să ajungă la sediul executivului, unde s-au legat cu lanțuri de gardurile aflate în fața clădirii.
„Ne-am legat de garduri ieri, la prânz. Stăm aici de 24 de ore. Nu este ușor, dar este de datoria noastră pentru că suntem reprezentanții lucrătorilor din serviciul de transport public, care se simt umiliți și cărora le sunt subminate drepturile. Nu vom renunța niciodată!”, a declarat Riccardo Cacchione, un repezentant al sindicaliștilor.
Cel mai proeminent nume de politician prezent în „UBER files”, care a fost prezentat luni în The Guardian, este cel al președintelui francez Emmanuel Macron, care ar fi fost un apropiat al companiei în perioada în care deținea portofoliul de ministru al Economiei.
Ulterior, Macron a declarat că este „mândru” că a susținut UBER, demers pe care l-ar face din nou „și mâine și poimâine”.