Cel puțin 12 oameni au fost răniți în orașul Nikolaev din Ucraina, în urma bombardamentelor puternice efectuate de armata rusă marți dimineața. Autoritățile locale au anunțat că numărul victimelor ar putea să mai crească.
Rusia ar putea primi drone de atac din Iran
În timpul bombardamentelor au fost lovite clădirile a două spitale, dar și clădiri rezidențiale, conform autorităților locale, citate de presa de la Kiev. În ultimele zile, Rusia și-a intensificat bombardamentele în orașele din apropierea liniei frontului. Luni, șase oameni au murit în Harkov, iar numărul civililor uciși în urma atacurilor cu rachete din weekend, în orașul Ceasiv Iar, a ajuns la 34, inclusiv un copil.
Totodată, Statele Unite ale Americii avertizează că Rusia ar putea să primească un lot important de drone de atac din Iran, fapt ce va influența situația de pe front. Anunțul a fost făcut de consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Jake Sullivan, care a spus că Washigtonul va continua să sprijine Ucraina.
„Informațiile noastre indică faptul că guvernul iranian se pregătește să furnizeze Rusiei până la câteva sute de drone, inclusiv drone capabile să poarte arme, într-un calendar accelerat. Informațiile noastre indică, de asemenea, că Iranul se pregătește să instruiască forțele ruse pentru a utiliza aceste drone,” a declarat Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe.
Pachet de ajutor militar
Recent, Casa Albă a anunțat că va oferi Ucrainei un nou pachet de ajutor militar de 400 milioane de dolari, inclusiv sisteme și rachete de înaltă precizie. De asemenea, ministrul Apărării al SUA, Lloyd J. Austin, într-o discuție telefonică cu omologul său ucrainean, Olexii Reznikov, a menționat că pentru 20 iulie este prevăzută o nouă rundă de discuții în formatul „Ramstein” pentru a ajuta armata ucraineană. Grupul de discuții este format din circa 40 de țări. Între timp, ucrainenii avertizează că armata rusă este pregătită pentru noi atacuri cu rachete.
„În Marea Neagră și Azov inamicul continuă să mențină nave cu rachete de croazieră Kalibr, pregătite pentru atacuri asupra obiectelor de pe teritoriul Ucrainei,” a declarat Oleksandr Ștupun, reprezentantul Statului Major al armatei ucrainene.
Iar președintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat decizia Canadei de a livra Rusiei o turbină pentru gazoductul Nord Stream1, care a fost reparată la întreprinderile canadiene. Potrivit lui Zelensky, aceste excepții de la sancțiuni vor fi percepute de Moscova drept slăbiciune și a stimulent pentru noi presiuni.
„Dacă un stat terorist poate elimina o astfel de excepție de la sancțiuni, ce excepții va dori mâine sau poimâine? Această întrebare este foarte periculoasă. Mai mult, este periculos nu numai pentru Ucraina, ci și pentru toate țările lumii democratice,” Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.
Recent, ministrul Apărării de la Kiev a anunțat că armata ucraineană se pregătește pentru a elibera regiunea de sud a țării. Pentru această contraofensivă ar fi fost mobilizați peste un milion de oameni.